Campania „Reșița Curată” a început sâmbătă și se derulează până pe 15 mai VIDEO

Campania „Reșița Curată” a început sâmbătă și se derulează până pe 15 mai. Principalele artere de intrare în municipiul Reșița au fost ecologizate, la acest sfârșit de săptămână, de voluntarii care au răspuns ,,Da” apelului lansat de Primăria Reșița în cadrul campaniei Reșița Curată, ajunsă, anul acesta, la cea de-a cincea ediție.

Pe marginea drumului național 58, la ieșirea din Reșița spre Anina, echipa de voluntari, din care au făcut parte și zece jandarmi, a adunat zeci de saci de gunoaie: ambalaje din carton, hârtie, plastic și chiar aparatură electrocasnică.

nspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin s-a alăturat și în acest an campaniei de ecologizare a celor cinci intrări în municipiul Reșița, cu scopul strângerii deșeurilor aruncate in arealele naturale.
Prin participarea noastră încearcăm să contribuim la protejarea naturii şi la sensibilizarea cetăţenilor cu privire la colectarea şi depozitarea corespunzătoare a deşeurilor.
Crezând în succesul ideii de voluntariat, zece jandarmi, ofițeri și subofițeri au fost prezenți la intrarea în oraș dinspre Anina, pentru a igeniza acest colț de natură.
Împreună pentru o Românie MAI curată!

Campania „Reșița Curată” se derulează până pe 15 mai.

Comentarii

comentarii