Campanie cu ecou!- Jurnaliștii reșițeni și-au dat azi sângele, la propriu

Donare sange (3)Atunci când ai un ţel şi foarte multă voinţă reuşeşti să  îi convingi pe cei din jurul tău să se implice. Asta a demonstrat şi reşiţeanca Lili GHerle, care a demarat, în urmă cu un an, o campanie de donare de sânge la care au participat peste 2000 de oameni din întreaga ţară.
Azi, la împlinirea unui an de la demararea campaniei, pentru a sărbători această reuşită, jurnaliştii care au mediatizat această campanie, s-au prezentat, astăzi, la Centrul de Transfuzii Sanguine din Reşiţa pentru a dona şi ei sânge.
,,Campania „Strop de sânge pentru un copil” a dorit să vină în sprijinul copiilor pentru care sângele este vital” spune iniţiatoarea acestei campanii, Lili Gherle. Din nefericre, ea a simţit cât de important este actul donării de sânge atunci când fiica ei s-a îmbolnăvit, iar fiecare strop de sânge care i-a fost donat, a ajutat-o să depăşească boala, să învingă lupta cu moartea.
De la începutul campaniei, jurnaliştii cărăşeni au fost alături de Lili Gherl, iar astăzi, au venit să doneze sânge pentru că au simţit importanţa acestui gest.
Pentru că este tot timpul nevoie de sânge, campania va continua, atât în judeţul nostru, cât şi în alte oraşe din ţară.

Comentarii

comentarii