Campanie de donare de sânge în Parohia Doclin

Campania de donat sânge în Parohia Doclin a fost realizată cu sprijinul doctoriței Gușca Anda şi a celor de la Centrul de Transfuzii Reşita. Aceasta campanie, s-a dovedind a fi fost o acțiune prin care localnicii au dat dovadă de compasiune față de semenii noştri aflaţi în suferinţa şi care au nevoie de acest gest solidar din partea noastră.

Mergând pe principiul sloganului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de anul acesta „Mulţumesc că mi-ai salvat viaţa!” am considerat oportun să strângem randurile şi să dăruim şi noi din darul pe care îl avem de la Dumnezeu „ sănătatea „. În cadrul campaniilor noastre încercam să promovăm donarea de sânge responsabilă, ca gest altruist şi independent de interese materiale. Donarea de sânge benevola este un semn de comportament civic responsabil prin care donatorul dă şansa la viaţa unui semen. Mai mult donarea de sânge este benefică şi pentru donator. Dacă donezi îţi ajuţi organismul să-şi împrospăteze sângele, şi să-şi crească imunitatea. De asemenea, donarea de sânge scade cu 30% riscul de paralizie şi de accident vascular. Un plus? În urma donării de sânge, rezistenta la traumatisme creşte, astfel că, dacă vei suferi un accident, organismul se va reface mai uşor, fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui .

Cu nădejde că aceasta campanie şi cea anterioară ajuta atât donatorul cât şi primitorul, o să continuam să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru tot binele pe care l-am primit. Deasemenea mulţumim celor care s-au alăturat nouă şi pentru încrederea acordată lucru care s-a văzut din prezenţa la doritorilor de dona, dacă prima dată au fost doar 5 persoane care au putut dona, azi numărul acestora a crescut la 17, pentru o comunitate mică reprezintă un câştig mare. Mii de mulţumiri dm dr Gusca Anda pentru efortul depus şi toate demersurile făcute pentru realizarea acestei frumoase acţiuni şi nu în ultimul rând dm.director dr Neagă Rodica şi tuturor celor de la Centrul de Transfuzii Reşita.


Preot paroh Ovidiu Mezeniuc

Comentarii

comentarii