Cârd de Ciute (Cervus elaphus), surprinse in Parcul Național Semenic – Cheile Carasului VIDEO

Cârd de Ciute (Cervus elaphus), surprinse in Parcul Național Semenic – Cheile Carasului cu ajutorul camerelor de monitorizare a faunei. Hrana este deficitară pentru cerb în perioada iernii, ca de altfel pentru toate cervidele și în această perioadă ciutele cu viței se adună, formând astfel cârdurile.

Cerbul se adăpostește în zonele cu păduri întinse, care cuprind porțiuni de poieni sau luminișuri cu izvoare, care le oferă liniște și posedă surse de hrană.

Iarna hrana cerbului se compune din lujeri (tulpină sau porțiune de tulpină subțire la plantele erbacee și ramură tânără de 1-2 ani la plantele lemnoase), muguri și uneori scoarță de copac, frunze verzi rămase sub zăpadă, diferite frunze și ierburi uscate, precum și plante verzi din terenurile cultivate agricol.

Ghinda și jirul constituie hrana de bază. Acceptă și reacționează bine la hrana administrată complementar de om: fân, frunzare (frunze uscate servind ca așternut sau nutreț pentru vite), suculente (nutrețuri provenite din plante cu tuberculi și din rădăcinoase) și concentrate.

Comentarii

comentarii