Cât veți mai continua să ignorați diaspora? Nu aveți capacitatea să faceți o țară ca afară, dar nici nu lăsați pe alții să vă învețe
Doresc să menționez că rândurile acestea nu se adresează unei anumite culori politice și nici nu are drept țintă un anumit personaj. Nemulțumirea mea se îndreptă spre decidentul român care în 25 de ani nu a făcut decât să încălzească un scaun și să fie plătit pentru a răspunde la telefon cu „Da, șefu’…”. Vă recunoașteți voi, aceia la care mă refer, în aceste rânduri.
Ne aflăm la aproape un an din momentul în care diaspora românească a făcut o nouă revoluție, una prin care ne-a arătat drumul pe care trebuie să-l urmăm. Însă, mai important decât orice, ne-a arătat că trăiește, este activă și îi pasă de ceea ce se întâmplă în țară. Acela era momentul în care decidentul de care vorbeam mai sus trebuia să sară din scaun și să inițieze proiecte prin care statul român să beneficieze de o bogăție imensă aflată dincolo de granițe, diaspora noastră.
Zilele trecute am organizat, la Bruxelles, o reuniune de relaționare între reprezentanții Universității de Vest din Timișoara și absolvenții săi care lucrează în instituțiile europene, cu scopul de a ne întări prezența în mijlocul forurilor de nivel comunitar, prima inițiativă de acest fel în rândul universităților românești. De asemenea, Universitatea a fost prima instituție de învățământ superior din România care a instituit o reprezentare permanentă la Parlamentul European, la începutul acestui an. Aș fi preferat să nu fim primii sau singurii din țară cu o asemenea strategie. Spun asta în contextul în care ar trebui să trecem peste acea concepție care îi pune gând rău „caprei vecinului”. Suntem mai câștigați dacă vecinul nostru este unul puternic și poate dezvolta întreaga comunitate în jurul lui. Ne-ar fi tuturor mai bine și am activa într-un sistem mai sănătos dacă importanța diasporei ar fi conștientizată la scară largă.
Am aflat de la absolvenții noștri din inima Europei că se simt uitați de țară, că ideile lor nu răzbat mai departe de cercurile obișnuite. Nici nu ar avea cum, din moment ce mulți dintre decidenții noștri sunt blocați într-o gândire învechită, cum că pe ei nu-i învață nimeni să-și facă meseria. O gândire mai nocivă, greu de crezut că există. Avem mereu ceva nou de învățat sau de corectat. Statele occidentale au realizat acest lucru și recunosc resursa imensă a cetățenilor de peste graniță. Este greșit să considerăm diaspora doar ca pe o sursă imediată de echilibrare a bugetului. Beneficiile pe termen lung se văd numai dacă reușim să o implicăm activ în proiectele noastre.
Aflăm despre români că sunt aleși în parlamente ale țărilor UE, în consilii regionale și locale sau în instituții naționale și internaționale de importanță majoră. Aceștia trebuie implicați direct în jurul unor proiecte comune, fiecare pe domeniile de competență. Un prim pas înainte ar fi formarea de compartimente specializate, în toate ministerele, consiliile județene și locale, care să aibă ca scop identificarea românilor de peste graniță, pozițiile lor în diferite foruri decizionale și modul în care aceștia ar putea contribui la crearea unor noi proiecte comune sau la îndeplinirea obiectivelor noastre ca țară, fie că vorbim de educație, infrastructură, sănătate, justiție sau alte domenii.
Putem spune cu o oarecare siguranță că nu îi vom repatria prea curând, iar țara nu are momentan capacitatea să-și mențină tinerii acasă. Propun ca statul să valorifice această resursă de acolo de unde ea se află, dar pentru un asemenea demers trebuie să știm și să ne dorim mai mult decât „Da, șefu’…”.
Prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea
Rectorul Universității de Vest din Timișoara