Catedrala din Govandari in straie noi de măreție, lumină și culoare VIDEO

La Reşita a fost pus în funcţiune, aseară, iluminatul arhitectural al Bisericii Ortodoxe „Schimbarea la faţă” din Parcul Tricolorului – Catedrala din Govândari – cum îi spun reșițenii. Momentul a fost marcat printr-o scurtă slujbă religioasă susținută de părintele episcop Lucian Mic şi un recital coral susținut de corurile de muzică religioasă de la Bocșa si al Episcopiei Caransebes.

Foarte mulţi reşiţeni s-au adunat aseară în Parcul Tricolorului, în faţa Bisericii Schimbarea la faţă, pentru a asista alături de autorităţi, de înalte feţe bisericeşti şi de preoţii de la parohiile din oraş, la momentul pornirii sistemului de iluminat arhitectural. Primarul Ioan Popa a spus câteva cuvinte despre acest eveniment după care, iluminatul a fost pornit in aplauzele oamenilor prezenți la eveniment.

Sistemul de iluminat a costat aproximativ 50.000 de euro şi a fost finanţat de la bugetul local. Municipalitatea intenționează să realizeze un sistem de iluminat arhitectural şi pentru Catedrala Adormirea Maicii Domnului din cartierul Muncitoresc.

Cei peste 300 de reșițeni au aplaudat minute în șir coriștii, iar momentul culminant a fost pornirea efectivă a iluminatului arhitectural. Prin înfățișarea sa de măreție, lumină și culoare, catedrala se integrează perfect în arhitectura zonei atrăgând privirile trecătorilor la ceas de seară.

Comentarii

comentarii