Ce facem cu banii? Ce facem cu ratele? Indicii ROBOR se apropie de 5% Analiza financiară infocs.ro

Cursul euro a crescut miercuri de la 4,5415 la 4,5422 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau între 4,94 și 4,944 lei.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut, după mai multe ședințe de stagnare, de la 4,70 la 4,71%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 4,86 la 4,88%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 4,95 la 4,96%.

S-au înmulțit opiniile conform cărora indicele ROBOR la trei luni își va amplifica aprecierea și ar putea ajunge la jumătatea anului la 5,9 – 6%. Sondajul CFA România, publicat marți, anticipează o majorare a dobânzii de politică monetară a BNR la cel puţin 4,25%, în următoarele 12 luni.

Perspectivele economiei românești de la finalul acestui an s-au înrăutățit conform prognozei de primăvară a FMI. Dacă în toamna lui 2021 se estima o creștere a PIB în cursul acestui an de 4,8%, acum prognoza a scăzut la 2,2%. Pentru 2023 se prognozează o revenire la 3,4% care ar continua în 2024 la 3,5%.

Reamintim că în februarie, înainte de declanșarea războiului din Ucraina, Comisia Europeană prognoza o creștere de 4,2%. La începutul lunii, Banca Mondială estima pentru 2022 un avans doar 1,9%, efect al riscurilor pe care le prezintă conflictul de la granița de nord.

Pe piețele internaționale investitorii își marcau profiturile după raliul apreciativ al monedei americane din zilele trecute. Euro a urcat la 1,0784 – 1,0867 dolari, astfel că media dolarului a scăzut de la 4,5750 la 4,5496 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 4,8347 la 4,8003 lei iar cel al lirei sterline de la 5,9615 la 5,9302 lei.

Metalul galben și-a amplificat scăderea la 1.940 – 1.954 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să alunece de la 290,6460 la 284,9153 lei, după creșterea de luni la 293,5093 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 371,09 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6295 zloți/euro.

Deprecierea monedei americane a permis criptomonedelor să își consolideze cotațiile. Bitcoin se tranzacționa între 41.280 și 42.100 dolari iar ether fluctua în culoarul 3.070 – 3.160 dolari.

Pentru www.infocs.ro analistul financiar Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până miercuri la ora 14.

Comentarii

comentarii

One thought on “Ce facem cu banii? Ce facem cu ratele? Indicii ROBOR se apropie de 5% Analiza financiară infocs.ro

Comments are closed.