Ce se întâmplă cu banii?! Încetinirea creșterii economice nu a afectat leul

Publicarea unor informaţii conform cărora Rusia a început să retragă o parte din trupele desfăşurate la graniţa sa cu Ucraina a pus în umbră, cel puțin marți, încetinirea ritmului de creștere al economiei românești.

Conform datelor publicate de INS economia României a scăzut în ultimul trimestru al anului trecut cu 0,5% comparativ cu cel precedent. La nivelul anului 2021, creșterea PIB a fost doar de 5,6% față de 2020, în timp ce analiștii anticipau un avans de de peste 6%.

Decelerarea PIB-ului poate fi pusă pe seama șocurilor venite din sfera ofertei, care au avut drept efect majorarea inflației, pe persistența pandemiei coronavirus și pe criza politică internă care a durat aproape patru luni.

Leul nu a fost afectat de aceste informații iar cursul euro a scăzut, în ton cu celelalte monede din regiune. Transferurile se realizau în culoarul 4,941 – 4,946 lei iar media a alunecat de la 4,9455 la 4,9434 lei, minim al ultimelor șase săptămâni.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 3,55%, valoare care nu a mai fost atinsă din februarie 2014. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 3,73 la 3,75%, nivel care se mai înregistra în octombrie 2013. Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 3,88 la 3,90%.

Moneda unică fluctua între 1,1302 și 1,1354 dolari, profitând de anunțul retragerii unei părți a trupelor rusești. Această evoluție a provocat scăderea cursului monedei americane de la 4,3702 la 4,3554 lei.

Media francului elvețian a coborât de la 4,7269 la 4,7091 lei iar cea a lirei sterline de la 5,9104 la 5,9026 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 260,6495 la 259,7966 lei, evoluție datorată deprecierii monedei americane și de scăderea unciei de aur de la 1.879 dolari, maxim care nu a mai fost atins din iunie trecut, la 1.848 dolari.

Monedele din regiune se apreciau față de euro. Cea poloneză s-a întărit de la 4,5743 la 4,5091 zloți/euro iar cea maghiară de la 357 la 355,52 forinți/euro.

Bitcoin creștea marți la 42.480 – 44.420 dolari iar ether la 2.915 – 3.120 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00Secțiunea pentru atașamente

Comentarii

comentarii

One thought on “Ce se întâmplă cu banii?! Încetinirea creșterii economice nu a afectat leul

Comments are closed.