Centenar Romania – Unire în cuget și-n simțiri

Ultima zi din Săptămâna Naţională a Bibliotecilor la Reşiţa, a stat sub semnul Centenarului Marii Uniri în peste 100 de biblioteci publice din ţară. Biblioteca Judeţeană ,,Paul Iorgovici” Caraş-Severin s-a alăturat acestui demers, iniţiat la nivel naţional de către Biblioteca Judeţeană ,,I.S.Bădescu” Sălaj, bucurându-se de colaborarea părintelui inspector Mihai Ciucur, a Centrului de Tineret Moniom şi a Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, asociație aflată sub egida Episcopiei Caransebeșului.

La ceas de seară, Centrul de Carte ,,Banatica” al Bibliotecii Judeţene ,,Paul Iorgovici” Caraş-Severin şi-a deschis larg porţile pentru oamenii frumoşi care şi-au dedicat două ore din timpul liber pentru a aduce un strop de lumină în negura vremurilor.

Evenimentul a fost deschis cu multă emoţie de către corul de femei ,,Laudae” al Protopopiatului Ortodox Reșița, prin interpretarea unor pricesne şi cântece patriotice.
Momentul artistic a fost urmat de vernisarea expoziţiei de fotografie ”100 de ani de România în imagini” realizată de către tinerii din ATOR Banatul de Munte, cu scopul cultivării şi însuşirii valorilor credinţei ortodoxe şi ale neamului românesc.


Pentru implicarea deosebită în acest proiect, managerul Bibliotecii Judeţene Caraş-Severin, prof. Clara Maria Constantin, a oferit Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte o Diplomă de Merit, iar doamna Ada D. Cruceanu, critic literar şi om de cultură important al locului, a adresat felicitări tinerilor prezenţi, alături de îndemnul de a continua cercetarea istoriei, în special a celei locale şi pe parcursul anilor care vor urma.
După o scurtă prezentare a Concursului naţional pentru tineri și adulți „România la 100+100”, de către managerul bibliotecii, au luat cuvântul pentru a-i felicita pe tineri dar şi pentru a-i provoca să-şi folosească imaginaţia şi creativitatea în cadrul unor concursuri de creaţie literară propuse pentru acest an, directorul Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, doamna profesor Nicoleta Marcu şi directorul Bibliotecii Orăşeneşti ,,Tata Oancea” Bocşa, doamna Gabriela Şerban.

Invitat la eveniment, artistul fotograf Petre Dalea a făcut o incursiune în timp pentru a aduce în actualitate povestea lui Samoil Mârza, ,,Fotograful Marii Uniri”, iar bibliotecara Elena Voina a prezentat expoziţia de carte ,,100 de cărţi ale Unirii” din colecţii bibliotecii.

Membrii corului ATOR Banatului de Munte, dirijați de părintele profesor Gheorghe Tistu, au încheiat evenimentul, transmiţând prin vocile lor minunate, căldură sufletească, dragoste, credinţă şi entuziasm.
Multumim pentru această întâlnire de suflet, în care am fost IMPREUNĂ, ca un SEMN şi INDEMN spre NAŢIUNE, în AN CENTENAR.

A consemnat Clara Maria Constantin

Comentarii

comentarii