Centrala telefonică a Spitalului Județean din Reșița a murit de tot fără șanse de resuscitare VIDEO

Centrala telefonică a SJU Caraș Severin din Reșița a amuțit de tot după 50 de ani de folosință

Centrala telefonică a Spitalului Județean de Urgență Reșița, veche de de 50 de ani, s-a defectat iremediabil. Până la implementarea unui nou call center digital, toate secțiile au fost dotate cu telefoane mobile disponibile pe situl instituției medicale.

,,Centrala telefonică a Spitalului Județean de Urgență Reșița a fost dată în folosință în 1975 odată cu inaugurarea staționarului I, de atunci a trecut prin mai multe reparații. Vechiul sistem de comunicații, uzat moral și fizic, a cedat definitiv și nu mai poate fi reparat din cauza lipsei de piese de schimb. Până la instalarea noului sistem, comunicarea cu secțiile și ambulatoriile spitalului se va face direct prin numere de telefon mobil. Acestea vor fi afișate public pe site-ul oficial al instituției în secțiunea „Pacienti” spune dr. Cosmin Librimir, managerul SJU Reșița.

Conducerea spitalului anunță că, în cel mai scurt timp, va fi implementat un call center modern care va asigura o comunicare eficientă și accesibilă între pacienți și unitatea medicală.

Cele cinci angajate care deserveau fosta centrală telefonică se află în prezent în concediu de odihnă, iar managerul spitalului a dat asigurări că niciuna dintre ele nu va fi disponibilizată. Toate mai au o a doua calificare și vor fi de folos în cadrul SJU Reșița.

Citeste si

Conducerea AQUACARAȘ clarifică situația apărută la Oțelu Roșu

AQUACARAȘ S.A. a luat act de notificarea transmisă de UMB Steel SRL și depune toate …