Chef spart de politisti si jandarmi la Caransebes

Chef spart de politisti si jandarmi la Caransebes. În cursul zilei de ieri, 07 noiembrie 2020, polițiștii cărășeni împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, au intensificat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei Covid – 19.

În acest context, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș și Secția 2 Poliție Rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unui eveniment privat (majorat), la locuința unui bărbat din comuna Teregova.

La adresa respectivă au fost identificate 23 de persoane, față de care s-a luat măsura sancționării contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.

Organizatorul evenimentului a fost sancționat cu amendă de 3.000 de lei, în total fiind aplicate 23 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.000 de lei.

Evenimentul privat a fost întrerupt, iar participanții au părăsit locația.

Comentarii

comentarii