Cifra 13, cifra cu..noroc pentru romani – zile libere in 2015

ZILE LIBERE 2015. Cele 13 ZILE LIBERE sunt următoarele: 1 ianuarie, 2 ianuarie (Anul Nou), 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române), 12 aprilie, 13 aprilie (Paştele), 1 mai (Ziua Muncii), 31 mai, 1 iunie (Rusalii), 15 august (Adormirea Măicii Domnului), 30 noiembrie (Sfântul Andrei), 1 decembrie (Ziua Naţională a României), 25 decembrie, 26 decembrie (Crăciunul).

Dintre cele 13 ZILE LIBERE, cinci pică în weekend: Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie, este sâmbătă, Paştele şi Rusaliile sunt duminică, Adormirea Maicii Domnului este sâmbătă, iar a doua zi de Crăciun este tot sâmbătă.

Faţă de 2012 şi 2013, când angajaţii au avut numai 8 ZILE LIBERE legale care au fost în timpul săptămânii, în 2014 situaţia a fost puţin mai bună, cu o zi plus, respectiv 9 ZILE LIBERE, scrie alba24. ro.

În 2015, numărul de ZILE LIBERE urcă la 13. În plus, se va acorda o ZI LIBERĂ pentru îngrijirea sănătăţii copilului, iar familiile cu trei sau mai mulţi copii vor avea două ZILE LIBERE, consecutive sau separate, în funcţie de decizia angajatorului.

Sărbătorile legale stabilite prin Codul Muncii sunt: 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie- Sfântul Apostol Andrei, 1 Decembrie, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

Angajaţii care nu au liber de sărbătorile legale – unii salariaţi din mediul privat sau cei din sectoarele de activitate bugetară în care trebuie asigurată permanenţa – au drept de compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.

Dacă, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

CALENDAR ZILE LIBERE 2015:

Anul Nou: 1 ianuarie – joi, 2 ianuarie – vineri
Paştele: 12 aprilie – duminică, 13 aprilie – luni
Ziua Internaţională a Muncii: 1 mai – vineri
Rusaliile: 31 mai – duminică, 1 iunie – luni
Adormirea Maicii Domnului: 15 august – sâmbătă
Sfântul Andrei: 30 noiembrie – luni
Ziua Naţională a României: 1 Decembrie – marţi
Crăciunul: 25 decembrie – vineri, 26 decembrie – sambata

Patru zile libere picau oricum în weekend.

Comentarii

comentarii