Cinci specii noi de țânțari în România

Cinci specii noi de țânțari în România. din cauza încălzirii globale. Boli tropicale grave ne pot afecta, inclusiv malaria. Cinci specii noi de ţânţari periculoşi s-au adaptat climei din România, din pricina încălzirii planetei. Grav este, ca ţânţarii pot aduce boli tropicale, inclusiv malarie.

În ultima jumătate de secol, temperatura medie din ţara noastră a crescut cu aproape un grad, după cum arată un studiu efectuat de Universitatea de Științe Agricole din Iaşi, la care au participat şi specialişti din alte state europene.

Cercetătorii au analizat cum au evoluat temperaturile în România din 1961 până în 2017. Studiul a indicat o încălzire a atmosferei de la noi cu 0,72 de grade Celsius, scrie stirileprotv.ro

Această creştere a temperaturii – spun specialiştii – a făcut posibilă adaptarea la clima de la noi a unor specii de ţânţari care pot transmite boli periculoase – inclusiv malaria, boala eradicată acum o jumătate de secol.

Liviu Miron, profesor Facultatea de Medicină Veterinară Iași: “O specie am găsit-o nouă acum câţiva ani – anofeles athropavus – care e originară din Nordul Sardiniei. Ele sunt potenţial malarigene. Ei se pot dezvolta datorită climei de acum şi se poate favoriza şi din cauza studenţilor care vin din alte ţări şi poarta în ei gena malaria. Dacă îi înţeapă pe ei atunci se poate transmite malaria.”

În următorii ani, situaţia va deveni şi mai periculoasă – avertizează cercetătorii care au făcut studiul.

Până în 2035, în România temperaturile vor creşte cu încă 0,7 grade Celsius iar încălzirea va permite şi altor specii de ţânţari să se adapteze. Nu este exclus să se înmulţească şi cazurile de boli tropicale.

Citeste tu mai depate aici: https://infostiri.net/cinci-specii-noi-de-tantari-in-romania-din-cauza-incalzirii-globale-boli-tropicale-grave-ne-pot-afecta-inclusiv-malaria/

Comentarii

comentarii