Comunitatea rromă sărbătorită la Reșița

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde a participat astăzi, 14 aprilie, la manifestările prilejuite de organizarea la Reșița a Zilei Internaționale a Rromilor.

Sărbătorită de drept în 8 aprilie, Ziua Internațională a Rromilor a adus laolaltă membrii comunității rrome în cadrul unui eveniment moderat de președintele sucursalei Caraș-Severin a Asociației Partida Rromilor Pro-Europa, dl. Gheorghe Manda, cel care deține și funcția de inspector școlar învăţământ primar- minorităţi naţionale.

Prezent la deschiderea manifestării, președintele Sorin Frunzăverde a transmis urările tradiționale și a reconfirmat sprijinul instituției județene pentru comunitatea rromă.

“Ziua Internațională a Rromilor se sărbătorește din anul 1972, în 1971 a fost decisă la nivel mondial, la Londra. In România a devenit realitate dupa 1990 și acest lucru se întâmplă datorită faptului că, în sfârșit, am avut un regim democratic. Consiliului Județean a încercat să sprijine comunitatea rromă, așa cum o face în cazul tututor minorităților, și pentru mine, personal, a fost o reală bucurie să le fiu astăzi alături, în Săptămâna Luminată”, a declarat președintele Sorin Frunzăverde.

Comentarii

comentarii