Comunitatea s-a mobilizat și a sărit în ajutorul familiei din Biniș rămase pe drumuri VIDEO

Familia lui Ionuț Toma din satul Biniș din județul Caraș Severin, este greu încercată în aceste zile. Un incendiu devastator a avut loc luni noapte în satul Biniș din comună Doclin din județul Caraș Severin. O familie cu 4 copii minori a rămas sub cerul liber în mijlocul iernii. Focul a fost anunțat la serviciul special 112 în jurul orei 22 iar spre locul indicat au pornit două echipaje de pompieri militari de la Detașamentul Reșița. Distanța de la Reșița la Biniș este de aproximativ 30 de km – în condiția în care drumul traversează două orașe și mai multe localități. Focul a pornit din zona acoperișului și din cauza vântului deosebit de puternic, s-a extins cu repeziciune la toată casa și la anexe. Flăcările au distrus tot. Sătenii și proprietarul abia au mai putut salva câteva lucruri din casă în flăcări. Practic, familia formată din tata, mama, un bunic și 4 copii, a rămas sub cerul liber.


Familia încearcă acum să își revină și să reintre în starea de normalitate. Este greu, însă, fiindcă focul le-a distrus aproape toată casa și gospodăria. A scăpat doar o cămăruță și au salvat din foc doar câteva haine. În rest, totul a fost distrus. Cu toate acestea ei îI mulțumesc Lui Dumnezeu că au scăpat cu viață.
Practic, din casă au rămas doar pereții. Și multe, multe lacrimi. Dar, comunitatea s-a mobilizat. Ba mai mult, mulți cetățeni din tot județul au sărit în ajutorul familiei. Din mai multe părți au sosit saci cu haine, lenjerie, alimente. Un vecin a oferit familiei Toma o casă în care să locuiască până ce vor avea condiții să se mute în casa lor.

În sprijinul lor au sărit mai mulți oameni, care nu au putut rămâne impasibili la situația tragică prin care aceștia trec. Primarul comunei Doclin, Dănut Oană a trimis mai multe utilaje și omeni la locuința lui Ionuț. Încălțați în cizme din cauciuc, localnicii încă mai încearcă acum, chiar și la trei zile de la producerea tragediei, să mai salveze de prin case ce mai pot. Inclusiv bucățile de metal sunt strânse și vor fi duse la fierul vechi.
Edilul face un apel la cei ce vor să facă donații în materiale să se adreseze Primăriei Doclin pentru a se face o centralizare a acestora. Primarul a luat legătura cu un specialist care va veni azi sau mâine la Biniș și va face o evaluare a imobilului și un necesar de material. De asemenea, el îi îndeamnă pe săteni să își asigură casele și gospodăriile contra incendiilor. Donațiile în bani se pot face direct familiei afectate de incendiu.

Nume Toma Ioan-Marius

IBAN Banca Transilvania

RO79BTRLEURCRT0CK1751001 – cont EURO

RO35BTRLRONCRT0CK1751001 -cont LEI

Comentarii

comentarii