Controlul judiciar pe cauţiune pentru deputatul Madalin Voicu

În completarea comunicatului nr. 114/VIII/3 din 10 februarie 2016, Biroul de Informare și relații Publice este abilitat să transmită următoarele:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au pus în mișcare acțiunea penală și au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 18.02.2016, faţă de inculpatul

VOICU MĂDĂLIN ȘTEFAN, deputat, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– trafic de influență,
– fals în declarații,
– spălare a banilor,
toate în formă continuată.

Inculpatul va depune, în termen de 10 zile de la data emiterii prezentei ordonanţe, o cauţiune în valoare de 500.000 lei, ce va fi consemnată pe numele inculpatului, la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Măsura a fost dispusă în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală şi prevenirii săvârşirii altor infracţiuni, în condiţiile în care Parlamentul României – Camera Deputaţilor a respins cererea de încuviinţare a reținerii și arestării preventive a inculpatului Voicu Mădălin Ştefan,

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul VOICU MĂDĂLIN ȘTEFAN trebuie să respecte următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi la Secţia 6 Poliţie Bucureşti ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi organele de politie desemnate cu supravegherea, cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organele de politie desemnate cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat
d) să nu depăşească teritoriul României decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului
e) să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi/alţi participanţi la comiterea infracţiunii şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale.

Inculpatului Voicu Madalin Stefan i se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Comentarii

comentarii