Copii fugiti de acasa de teama sa nu fie luati din sanul familiei la Petrosnita VIDEO

Alertă într-un sat din Banatul Montan. Peste 100 de poliţişti, pompieri militari, pădurari şi jandarmi din toată Valea Timișului, au căutat doi copii în împrejurimile şi satul Petroșnița din Caras Severin. Poliția Municipiului Caransebeș, a fost sesizată prin apel 112, de către tatăl minorilor, cu privire la faptul că în această dimineață, cei doi copii ai săi, CRISTOI ION SOLOMON, de 10 ani și CRISTOI ILEANA- MARIA, de 8 ani, au plecat de la domiciliu, din localitatea Petroșnița.

Cei doi minori au fost văzuți ultima dată duminică seară, în jurul orei 23.00, când tatăl acestora i-a lăsat în camera lor să doarmă. Dimineaţa, când bunica copiilor a intrat în cameră lor să-i cheme la masă, a găsit încăperea goală. Cei doi copii dispăruseră.  In căutări au fost angrenate peste 100 de persoane, formate din polițiști, jandarmi, pompieri militari, pădurari, rangeri și voluntari. De asemenea, la fața locului a fost adus un câine poliţist de urmă și a fost solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Din spusele rudelor şi ale tatălui, la domiciliul copiilor urma să sosească mama celor mici, care împreună cu un executor  judecătoresc, urma să-i ia pe cei mici de la tatăl lor şi să-i ducă la Viena, acolo unde trăieşte ea – cei doi fiind despărţiţi de mai mult timp.

Cei doi părinţi nu se mai înţeleg de câţiva ani, în casa lor din Austria scandalurile se ţineau lanţ, iar tatăl copilului, a decis să-i ducă pe cei trei fraţi la părinţii lor din satul Petrosnita din Caras Severin. Cei doi sunt în stare de divorţ de mai mul timp, iar mama copiilor, l-a reclamat pe tatăl micuţilor că i-a răpit și i-a dus în România fără știrea și acceptul ei. Tatăl copiilor a aflat despre demersul făcut de fosta soţie abia când a primit o sentinţă de la statul austriac. Prin aceasta, omul era somat să predea copii soţiei. Au urmat 3 procese la toate instanţele în România și cu toate că cei trei fraţi şi-au petrecut aproape toată viaţa la Petrsonita în România, probabil pe principiul ,,copiii merg la mamă” tatăl a pierdut custodia copiilor.

Asta în condiţia în care copiii refuză orice contact cu mama lor. Ba mai mult, gândul că vor fi luaţi de acasă din România şi duşi în Austria, i-a făcut să fugă de acasă.

Mama copiilor a încercat să se apropie de fetiţa cea mai mică în vârstă de 5 ani, dar copila refuză dialogul şi apropierea mamei. Executorul judecătoresc a întocmit actele în care a arătat că fetiţa şi fraţii ei refuza contactul cu mama lor şi a solicitat implicarea Protecţiei Copilului în rezolvarea cazului. În zilele următoare, mama copiilor va încerca să vină în fiecare zi la domiciliul celor mici şi va încerca să se apropie sufleteşte de ei, să le câştige prietenia şi încrederea. Concomitent, un psiholog de la DJPC va consilia zilnic copiii la ei acasă. 

După ce au stat toată ziua ascunşi, seara la lăsarea întunericului, copiii au fost predați de un cetățean lucrătorilor de poliție undeva intr-o localitate langa Resita. Copiii nu au fost agresați în nici un fel….. Între timp, tatăl lor a fost dus la parchet la audieri, existând suspiciuni ca de fapt el i-ar fi ascuns pe cei mici, fapta negată vehement de părinte.

Comentarii

comentarii