Cornereva- polul ilegalităților rutiere din Caraș Severin pentru o seară

IMG_5688Din comunicatele de presă emise de Poliția Caraș Severin, se pare că la sfârșit de săptămână, anumite localități ale judeţului, se transformă în locuri în care toată lumea îşi face de cap. Este cunoscut faptul că prin satele şi comunele judeţului, sub ochii îngăduitori ai adulţilor şi de multe ori chiar şi ai autorităţilor locale, junii satului şi nu numai, circulă cu mopede, motociclete, tractoare sau chiar autoturisme pe drumurile publice. Pe principiu ,,mere numa până la magazin în sat să ia ţigări sau pită” tinerii circulă fără carnete pe drumurile publice.
Lucrurile se complică în momentul în care avem de lucru cu adulţi care au consumat alcool şi se urcă beţi la volan. Şi că est chiar aşa, o confirmă două întâmplări petrecute în aceeaşi zi şi în aceeaşi comună: Cornereva. Şi nu vorbim aici de o bere sau un pahar de răchie, ci de cantităţi de alcool considerabile. Să nu uităm că dacă în aerul expirat concentraţia este de 1 la mie, în sânge- deci în organismul uman, concentraţia se dublează iar coma alcoolică începe undeva la peste 4 la mie. De menționat că cele doua accidente din Cornereva s-au produs pe DC 28, drumul ce face legatura intre catunul Zanogi si centrul comunei. Primul accident la km 4+400 m, iar cel de-al doilea la o distanta de 300 de metrii, la km 4+700m, mai tarziu cu o ora!
Iată şi ultimele întâmplări: sâmbătă seară în jurul orelor 21, poliţiştii rutieri au intervenit la
un accident rutier produs pe DC 28, pe raza localităţii Cornereva.
Cercetările efectuate de echipa deplasată la faţa locului au indicat faptul
că S.Petru, de 48 ani, domiciliat în comuna Cornereva, în timp ce conducea un
autoturism, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă a pierdut controlul volanului
şi a lovit parapetul din ciment de pe sensul opus de mers. În momentul impactului
l-a acroşat şi pe B. Ion, de 42 ani care se deplasa pe marginea drumului.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului care a fost
transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal Caransebeş unde a rămas internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o
valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus
la Serviciul de Ambulanţă Caraş-Severin, Substaţia Băile Herculane unde i-
au fost recoltate două probe biologice de sânge la interval de o oră în vederea
stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are
o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi vătămare corporală
din culpă.
Tot aseară, în altă parte a aceleiaşi comune Cornereva, trei pietoni au fost accidentaţi grav.
Poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs în seara zilei de
09.03.2013, pe raza localităţii Cornereva în urma căruia trei persoane au fost
rănite.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat cu ocazia cercetărilor că în
timp ce R.Nicolae, de 32 ani domiciliat în Cornereva, conducea o autoutilitară,
pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul volanului şi i-a acroşat pe
S.D., de 19 ani, L.Gheorghe, de 22 ani şi B.Iosif, de 18 ani, toţi din comuna
Cornereva, care se deplasau pe marginea dreaptă a sensului de mers.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o
valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus
la Serviciul de Ambulanţă Caraş-Severin, Substaţia Băile Herculane unde i-
au fost recoltate două probe biologice de sânge la interval de o oră în vederea
stabilirii alcoolemiei.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonilor S.D. şi
L.Gheorghe şi rănirea uşoară a pietonului B.Iosif. Victimele au fost transportate
cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin, răniţii grav fiind
ulterior transportaţi la Spitalul Judeţean Craiova.
Se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea
pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie
alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii