Crescatorii de animale jecmaniti de asociatii de profil cu reprezentativitate nationala ?

Ca să poată accesa subvenţii APIA pentru animale, crescătorul de animale trebuie să depună la dosarul cererii, pe lângă alte documente şi o adeverinţă emisă de o asociaţie profesională cu reprezentativitate naţională prin care să i se ateste statutul de crescător de animale. De ce? O explicaţie logică nu există în acest sens de la Ministerul Agriculturii pentru că oricum se mai depune la dosarul cererii şi adeverinţa eliberată de medicul veterinar prin care implicit se atestă această calitate, precum şi cea eliberată de primăria localităţii de domiciliu prin care se atestă acelaşi lucru.
Adeverinta bovine Galescu O Grigore 001
Astfel că şi membrii unei asociaţii profesionale locale trebuie să obţină aceste adeverinţe de la asociaţiile agreate de Ministerul Agriculturii, despre care se spune că ar fi obţinut acreditarea în acest sens deoarece ar avea angajaţi pe statul de plată medici veterinari şi ar deţine anumite laboratoare, condiţii neîndeplinite de asociaţiile locale. Numai că şi asociaţiile locale ar putea îndeplini asemenea condiţii dacă ar primi subvenţii guvernamentale şi/sau dacă ar încasa sumele de bani percepute de aceste asociaţii agreate pentru emiterea adeverinţelor solicitate de APIA.
Adeverinta ovine  Galescu Ovidiu Grigore 001
Astfel că nemulţumirea crescătorilor de animale constituiţi în structuri asociative locale, exprimată prin vocea lui Galescu Ovidiu Grigore, este cât se poate de îndreptăţită. Acesta, deşi este preşedintele Asociaţiei crescătorilor de animale din Domaşnea, pentru a depune cerere de subvenţie la APIA a trebuit să obţină adeverinţe prin care să i se recunoască statutul de crescător de animale de către asociaţii agreate de Ministerul Agriculturii. Şi pentru a obţine adeverinţele necesare s-a deplasat la primăria Domaşnea, unul din punctele unde se eliberează asemenea adeverinţe. A plătit pentru adeverinţa eliberată în numele Asociaţiei judeţene a crescătorilor de ovine şi caprine Caras Severin suma de 1 leu pentru fiecare din cele 185 capete ovine din exploataţie, respectiv suma totală de 185 lei. Iar pentru adeverinţa eliberată de Asociaţia generală a crescătorilor de taurine din România, filiala Caras Severin a plătit 10 lei pentru fiecare din cele 17 capete de bovine, respectiv suma totală de 170 lei. Pentru sumele de bani plătite pentru adeverinţele eliberate, la insistenţele sale a primit ulterior chitanţe care atestă efectuarea plăţii.
Chitanta ACT Caras Severin 001
Pe ambele chitanţe scrie că plată reprezintă cotizaţie pentru anul 2015. Numai că el nu a completat nicio cerere de adeziune şi nu a primit niciun document care să-i ateste calitatea de membru asociat. Nu a primit nici copie de pe statutul asociaţiilor respective pentru a lua act de drepturile şi obligaţiile sale de membru asociat, înregimentat condiţionat de eliberarea adeverinţelor necesare depunerii cererii de subvenţie APIA.
Chitanta AJCOC Caras Severin 001
Şi asta, în condiţiile în care asemenea adeverinţe, conform Ordinului Ministrului Agriculturii nr. 620/06.04.2015, se eliberează gratuit indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizaţiei/asociaţiei respective.
Astfel, la pag. 34, cap V.4., referitor la documentele specifice care însoţesc cererea unică de plată pentru ANTZ se stipulează :

c) pentru schemele prevăzute la lit. A) i B) – adeverinţa prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine al solicitantului eliberată de către o organizaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, cu reprezentativitate naionala sau de către o asociaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, afiliata la o organizaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naționala. Adeverinţa se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizaţiei/asociaţiei respective.

d) pentru schema prevăzută la lit. C) – adeverinţa prin care se recunoaşte statutul de crescător de ovine/caprine al solicitantului, eliberată de către asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite, afiliate la o federaţie a crescătorilor de ovine/caprine organizată la nivel naţional. Adeverinţa se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al federaţiei/asociaţiei respective.

Deci, profitând de lipsa de informare a crescătorilor de animale cu privire la obligativitatea eliberării la modul gratuit a adeverinţelor de către asociaţiile cu reprezentativitate naţională, indiferent dacă aceştia sunt sau nu membrii ai asociaţiei respective, se percep de la aceştia mari sume de bani sub pretextul că sumele de bani plătite ar reprezenta cotizaţie, fără însă a informa crescătorii de animale că adeverinţele pot să le fie eliberate gratuit şi în situaţia în care nu doresc să devină membrii ai asociaţiei respective.

Oricum, Galescu Ovidiu Grigore susţine că şi anul trecut a plătit mari sume de bani pentru a primi adeverinţele necesare, probabil tot ca şi cotizaţie, dar nu a fost convocat la Adunarea Generală a Membrilor Asociaţi şi nu a beneficiat de niciun avantaj din partea acestor asociaţii. Şi, în acest caz apreciază că sumele de bani plătite au fost percepute de aceste asociaţii prin înşelăciune. Iar acest lucru ar trebui să intre în atenţia organelor în drept şi să se verifice dacă s-au eliberat chitanţe la fiecare crescător de animale pentru toate sumele de bani încasate. Şi asta mai ales dacă avem în vedere că ANAF-ul închide unităţi comerciale şi sancţionează societăţile comerciale şi pentru un plus de casă de 2-3 lei. Iar verificarea se poate face cu uşurinţă având în vedere numărul adeverinţei eliberate. În cazul lui Galescu Ovidiu Grigore, de exemplu, numărul adeverinţei eliberate de Asociaţia Crescătorilor De Ovine şi Caprine Caras Severin este 1295/22.06.2015. Deci, anterior lui s-au mai eliberat 1295 de adeverinţe pentru 1295 de crescători de animale şi implicit ar fi trebuit să se remită plătitorilor şi 1295 de chitanţe. Pe adeverinţa respectivă nu scrie câte animale deţine şi pentru care a plătit cotizaţie pe cap de animal, însă numărul de animale se regăsesc în cererile de subvenţie de la centrele locale APIA. Şi, aceeaşi situaţie este şi în cazul asociaţiei Crescătorilor de Taurine. Totodată, ar trebui să se verifice dacă toţi aceşti plătitori figurează în evidenţele respectivelor asociaţii că membrii cu drepturi depline. Şi, având în vedere faptul că sumele plătite de aceştia diferă în funcţie de numărul de animale deţinute, să se explice dacă se diferenţiază cumva în funcţie de aceste sume plătite şi drepturile şi obligaţiile acestora, respectiv dacă se votează în cadrul adunărilor generale în funcţie de numărul de animale pentru care au plătit cotizaţii. Şi, să se facă dovada convocării la adunarea generală ordinară care a avut loc în anul 2015 a plătitorilor din anul 2014 care desigur că sunt interesaţi de modul cum au fost gestionaţi aceşti bani şi în folosul cui anume. Pentru că la cât de mari sunt aceste sume, animalele plătitorilor ar fi putut beneficia şi de servicii de pedichiura cel puţin o dată pe an, iar crescătorii de animale care au plătit acele mari sume de bani la asociaţiile în cauză drept cotizaţii, ar fi trebuit sau ar trebui ca membrii cu drepturi depline să primească raportul privind destinaţia acestor sume colectate.

Altfel, s-ar putea ca aceşti plătitori să se considere îndreptăţiţi să solicite restituirea sumelor de bani plătite, dacă se dovedeşte că plată a fost condiţionată nelegal de eliberarea adeverinţelor.


Consilier local
Tudor Milulescu

Comentarii

comentarii