Creste numarul tâlharilor și al tâlhăriilor, la Reșița

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, deşi infracţiunile de tâlhărie constatate au cunoscut o uşoră creştere în primele şapte luni ale acestui an faţă de acceaşi perioadă a anului trecut, de la 16 la 18 fapte, nu putem spune că săvârşirea acestui gen de infracţiuni reprezintă motiv de îngrijorare a cetăţenilor. Operativitatea poliţiştilor a făcut ca majoritatea faptelor înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi, să fie soluţionate prin identificarea suspecţilor. Urmare a analizei efectuate s-a constatat că tâlhăriile sunt comise de tineri cu vârste cuprinse între 15 -30 de ani, ce provin din familii dezorganizate, lipsiţi de o supraveghere corespunzătoare, iar victimele sunt persoane în vârstă sau femei care se deplasează singure în locuri neiluminate. Infracţiunea de tâlhărie este o combinaţie între furt şi violenţă, pentru pedepsirea căruia Codul Penal prevede închisoare între 3 şi 18 ani, ajungând până la 25 ani la cele cu consecinţe deosebit de grave sau care au avut ca urmare moartea victimei. Populaţia trebuie să cunoască faptul că aceste infracţiuni se produc şi ziua, pe stradă, în scări de bloc sau în parcări. Modul de operare frecvent folosit de infractori este prin smulgerea bunurilor. Obiectele vizate sunt telefoane mobile, poşete, bijuterii (lănţişoare, cercei, brăţări) şi portofele. De asemenea, locuinţele neasigurate sunt ţintele tâlharilor, iar consumul de alcool creşte semnificativ riscul de a fi tâlhărit.

Pentru a fi în siguranţă, poliţiştii vă recomandă să ţineţi cont de următoarele sfaturi preventive: – Nu purtaţi ostentativ bijuterii (lănţişoare, brăţări, cercei) care pot fi smulse; – Evitaţi deplasările pe trasee mai puţin circulate (câmpuri deschise, parcuri, şantiere);

Nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în locuinţa CARAŞ-SEVERIN POLIŢIA ROMÂNĂ dumneavoastră, indiferent de motivele evocate; – Folosiţi orice motivaţie pentru a evita să urcaţi în lift cu persoane necunoscute; Atrageţi-le atenţia în acest sens şi copiilor dumneavoastră; – Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate, necirculate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice; – Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate (ganguri) de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse;

În data de 18.01.2012, lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au reuşit identificarea unui tânăr în vârstă de 25 ani, care era suspectat de comiterea a două tâlhării în luna decembrie 2011. Victimele au fost două persoane în vârstă de 68, respectiv 62 ani, cărora tânărul le-a sustras poşetele cu bani, bijuterii şi telefoane mobile. Un alt tânăr în vârstă de 22 ani, a fost identificat de oamenii legii după ce în data de 4 mai a.c. a intrat în locuinţa unui bătrân căruia i-a sustras bijuterii, bani şi telefonul mobil. Apelul primit prin sistemul unic de urgenta 112 in seara zilei de 29.03.2012, prin care a fost sesizata o talharie la un magazin din Resita a alertat politistii. Echipa deplasata la fata locului a constatat ca doi tineri au patruns in magazin si lovind-o pe vanzatoare in zona capului cu pumnul in mod repetat, i- au solicitat sa deschida casa de marcat de unde au sustras aproximativ 1700 de lei. Tinerii, unul mascat cu cagula, iar celalalt cu gluga, nu s-au multumit doar cu banii si au mai sustras 3 sticle cu whisky si mai multe pachete de tigari, dupa care au fugit. Grabiti fiind pentru a nu fi prinsi, cel care a purtat cagula a abandonat-o in fata magazinului. Ancheta s-a dovedit una anevoioasa, insa profesionalismul si promptitudinea specialistilor de investigatii criminale si-au spus cuvantul, reusind sa-i identifice in mai putin de 24 ore de la comiterea faptei pe cei doi.

Suspectii, un tanar in varsta de 17 ani si altul de 19 ani au fost identificati si retinuti chiar in apartamanetul unuia dintre ei de pe Valea Domanului din Resita. La locuinta acestuia oamenii legii au gasit bunurile sustrase din magazin,

respectiv bani, sticle de whisky si tigari, dar si hainele in care erau imbracati cei CARAŞ-SEVERIN doi atunci cand POLIŢIA ROMÂNĂ au patruns in societatea comerciala. Femeia, in varsta de aproximativ 40 de ani, a avut nevoie de ingrijiri medicale si a fost transportata de politisti imediat dupa savarsirea faptei la Spitalul Judetean Resita, unde i-au fost acordate ingrijiri medicale. Minorul, este cunoscut cu antecedente penale fiind cercetat in cursul anului 2010 pentru savarsirea infractiunii de furt. In investigatiile efectuate politistii au fost ajutati si de imaginile suprinse de camerele de supraveghere, dar si de alte probe obtinute de la fata locului, care coroborate au condus la identificarea suspectilor pe numele carora a fost intocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de talharie. Toţi aceştia au fost reţinuţi şi apoi arestaţi preventiv, iar în urma finalizării dosarelor au ajuns la penitenciar unde îşi ispăşesc pedepsele pentru săvâşirea acestor fapte.

Comentarii

comentarii