Cristos a Înviat! Lumina învierii – Lumina Paştelui, a ajuns şi la Reşita VIDEO

Cristos a înviat! Să aveți parte de sărbători frumoase şi liniştite! Am filmat pentru dumneavoastră, cititorii fideli ai cotidianului electronic www.infocs.ro venirea Luminii sfinte, Lumina Învierii. Aceasta a fost adusă de la Ierusalim, de la Sfântul Mormânt, cu un avion special până la București. De la București, preoții au strâns-o în căușul palmei și au culcat-o în candele ce au fost trimise în toată țara. Fărâma noastră de sfințenie a ajuns la Reșița de la Timișoara, adusă de doi preoți. Aceștia au împărțit-o tuturor bisericilor de-a lungul drumului lor și așa a ajuns la Reșița.

Noi am filmat cu mare smerenie pentru a nu tulbura serviciul divin la o biserică aflată la nici 20 de metri de blocurile de locuinţe. Este Parohia Pogorârea Sfântului Duh de pe Calea Caransebeșului. Strada Căminelor , mai exact. Aici, părinții Emul Crăciun și Damaschin Tătaru, au slujit în biserica goală, dar plină de spirit și credință. Conform reglementarilor legale, credincioșii din blocurile ce îmbrățișează biserica, nu au putut, nu au avut voie să vină la biserică. În schimb, de la geamurile locuințelor lor, au fost prezenți cu sufletul și cu urechile. Fiindcă, prin difuzoare, totul s-a auzit afară.

Am filmat voluntarii de la biserică, mai exact, momentul când au plecat cu lumină, am dat şi noi lumină la cei de la geamuri, oamenii au coborât , au luat lumina şi au plecat în case şi au privit slujba de la geamuri.

Am filmat și maşina poliţiei care patrula în zonă. Oamenii legii au venit, au patrulat așa cum le cere serviciul, au supravegheat ca cei ce vin după lumină în fața bisericii, după care au plecat mai departe. Fiindcă în jurul bisericii, au fost puse mai multe lumânări mari de la care credincioșii pot lua lumină să o ducă în casele lor.

Comentarii

comentarii