CSM: Judecătorii Lucian Popuţi de la Oravița şi Ovidiu Tocan din Turda excluşi din magistratură

Secţia de Judecători a CSM a decis miercuri excluderea din magistratură a judecătorilor Lucian Mihai Popuţi de la Judecătoria Oraviţa şi Horia Ovidiu Tocan de la Judecătoria Turda, a informat Biroul de presă al CSM.

„În şedinţa din data de 14 Noiembrie, Secţia pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât admiterea acţiunii disciplinare formulată de Comisia de disciplină pentru judecători împotriva domnului Popuţi Lucian Mihai, judecător în cadrul Judecătoriei Oraviţa şi aplicarea sancţiunii disciplinare constând în excluderea din magistratură.
Sancţiunea a fost aplicată pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) ”manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi b) „încălcarea prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurori”din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se arata in comunicatul CSM.
„În acţiunea disciplinară cu care a fost sesizată, Secţia a reţinut că domnul judecător Popuţi Lucian Mihai în calitatea de preşedinte al Judecătoriei Bozovici a acordat consultaţii juridice unei persoane pentru formularea unei plângeri contravenţionale, ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bozovici, iar, ulterior, judecătorul i-a prezentat acelei persoane strategii pentru tergiversarea procedurii judiciare, toate acestea constituind manifestări de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul justiţiei”, precizeaza sursa citata.
”Sancţiunea a fost aplicată pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) ‘manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu’ şi b) ‘încălcarea prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurori’din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor”, se arată în comunicat.
În acţiunea disciplinară cu care a fost sesizată, Secţia a reţinut că Lucian Popuţi, în calitatea de preşedinte al Judecătoriei Bozovici a acordat consultaţii juridice unei persoane pentru formularea unei plângeri contravenţionale, ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bozovici, iar ulterior judecătorul i-a prezentat acelei persoane strategii pentru tergiversarea procedurii judiciare, toate acestea constituind manifestări de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul justiţiei.
De asemenea, Secţia a reţinut că judecătorul s-a deplasat la sediul Judecătoriei Bozovici împreună cu persoana, care dorea să formuleze plângere convenţională, a invitat-o pe aceasta în biroul său pentru a semna plângerea şi a solicitat grefierului cu atribuţii privind repartizarea aleatorie a dosarelor de a rămâne peste programul de normal de lucru, în vederea înregistrării unei cereri în sistem informatic, în alte condiţii decât cele prevăzute de regulamentul de ordine interioară a instanţelor.
În cazul judecătorului Ovidiu Tocan, Secţia pentru judecători a admis a aplicat sancţiunea constând în excluderea din magistratură pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) – ‘manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu’ – şi h) – ‘nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzieri repetate în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile’ – din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Comentarii

comentarii