Cum arată județul la aproape 24 de ore de la închiderea urnelor

Primari noi, aceiași primari. Astfel poate fi rezumat votul de ieri, când cărășenii au fost chemați la urne să își aleagă primarii, consilierii locali, președintele consiliului județean și consilierii județeni, adică pe cei care le vor conduce destinele pentru următorii patru ani.


În principiu peisajul a rămas neschimbat, iar alegerile, cu puține excepții au fost previzibile. Ioan Popa (PNL) a câștigat detașat în fața contracandidaților obțiinând peste 70% dintre sufragii. În Valea Cernei, la Băile Herculane, Cristian Miclău (PNL) a câștigat funcția de edil-șef pentru următorii patru ani. Liberalii au câștigat și Anina prin Gheorghe Românu care câștigă pentru a treia oară primăria fostului oraș minier. O surpriză a fost primăria Bocșa care a fost câștigată de liberalul Emanuel Dănilă.

La Caransebeș Felix Borcean, susținut de o largă alianță, a fost reconfirmat pentru un al doilea mandat.


Pe de altă parte social-democrații au câștigat în Oțelu Roșu, unde Luca Mălăiescu a obținut un al treilea mandat de primar. Tot pentru a treia oară, Dumitru Ursu își adjudecă postul de edil-șef al Oraviței, iar Adrian Torma câștigă în Moldova Nouă funcția de primar.


La nivelul județului Romeo Dunca a câștigat majoritatea și funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin acesta a transmis un mesaj scurt pe rețele de socializare „Mulțumesc pentru încredere! Începem munca! #SePoate și în Caraș-Severin!”. Silviu Hurduzeu, președintele în funcție, l-a felicitat pe contracandidatul său și i-au urat succes. „S-a încheiat o competiție electorală solicitantă, iar mulțumirile mele se îndreaptă către toți cei care s-au prezentat la vot și celor care, într-un număr atât de mare, mi-au acordat încrederea. Rezultatele au dat un câștigător și nu pot decât să îl felicit pe contracandidatul meu, Romeo Dunca și să îi urez succes la conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin.”

Sursa: banatfm

In comunelor cărășene – acolo unde rezultatele s-au centralizat cât de cât, situația este următoarea: unii primari și-au păstrat scaunele, alții – au plecat acasă și au lăsat locul noilor veniți. In cel puțin două cazuri, Anina și Zorlențu Mare, au fost depuse contestații privind rezultatul. Iată numele edililor câștigători. Situația este întocmită conform numărătorii paralele a partidelor și a rezultatelor parțiale:

Armeniș – Ioan Cristian Vela PNL

Bănia – Alexandru Albu PSD

Băuțar – Romeo-Silviu Răduță PNL

Berliște – Nicolae Orăvicean PNL

Berzasca – Petru Furdui PRO România

Berzovia – Mircea-Ion Serafin PNL

Bolvașnița – Petru Mihăilescu PSD

Bozovici – Adrian Stoicu PSD

Brebu -Ion Țicheriu PRO România

Brebu Nou – Ioan Buda PSD

Buchin – Gheorghe Coilă PSD

Bucoșnița – Vichente Suru PRO România

Carașova -Bogdan Petru PSD

Cărbunari – Gheorghe Prăsnescu PSD

Ciclova Română – Cătălin Golu PNL

Ciuchici – Ion Orbulescu PSD

Ciudanovița – Dorian Nebunu PSD

Constantin Daicoviciu – Daniel Boambeș PSD

Copăcele – Ion Hîrțaucă PSD

Cornea – Ilie Lăzărescu PSD

Cornereva – Nicolae Novăcescu PSD

Coronini – Ilie Boboescu PSD

Dalboșeț – Florin Curița PMP

Doclin – Dănuț Oană PSD

Dognecea – Remus Rof PSD

Domașnea – Ilie Mănescu PNL

Eftimie Murgu – Mihai Otiman PNL

Ezeriș – Ioan Rusu PNL

Fârliug – Adriana Sărăor PNL

Forotic – Alex Sporea PNL

Gârnic – Nicolae Tismănaru PSD

Glimboca – Petru Crîsnic PNL

Goruia – Ion Răzvan Văcărescu-Filip PMP

Grădinari – Valentin Firca PNL

Iablanița – Victor Terteleacă PMP

Lăpușnicel – Ilie Canea PRO România

Lăpușnicu Mare – Mihaela Drăgilă PNL

Luncavița – Nicolae Velescu PSD

Lupac – Marian Vlasici PNL

Marga- Nicolae Beg independent

Măureni – Brian Filimon PNL

Mehadia – Gore Bardac PSD

Mehadica – Ion Urechiatu PNL

Naidăș – Marius Pohanka PNL

Obreja – Ion Peia PSD

Ocna de Fier – Petre Panescu PNL

Păltiniș – Ioan Popovici PRO România

Pojejena – Mira Radovancovici PSD

Prigor – Simona Miclău PSD

Răcășdia – Mirco Lechici PNL

Ramna – Magdalena Ciurea PNL

Rusca Montană – Toma Sergiu Adrian PMP

Sacu – Nicolae Daminescu PSD

Sasca Montană – Ion Poplicean PSD

Sichevița – Ilie Jurca PNL

Slatina-Timiș – Gheorghe Roma PNL

Socol – Olgița Ghiță PSD

Șopotu Nou – Baba Păun PSD

Târnova – Petru Fara PSD

Teregova – Maria Damian PSD

Ticvaniu Mare – Ciprian Măceșanu PPUSL

Topleț -Ilie Hască PSD

Turnu Ruieni – Cosmin Belci PNL

Văliug – Sorin Blaga PNL

Vărădia – Dănuț-Ionel Mușa PNL

Vermeș – Ion Iacob Damian PSD

Vrani -Răzvan Nicolae Otiman PNL

Zăvoi – Doru Cârdei PNL

Zorlențu Mare – Ion-Marius Ișfan

Sursa: reper24

Comentarii

comentarii