Cum se misca lumea banilor – Euro privește constant spre cota 4,6

Leul a avut în intervalul analizat o evoluție mai calmă decât în săptămânile precedente, volatilitatea față de euro fiind una redusă. Cursul euro a atins un maxim de 4,5698 lei, pentru ca la sfârșitul perioadei el să scadă la 4,5611 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,56 și 4,568 lei, cu închiderea în jurul cotației de 4,5610 lei.

Întărirea leului s-a datorat scăderii aversiunii față de risc de pe piețele internaționale dar și menținerii interesului pentru titlurile de stat românești cu scadențe mai îndepărtate.
La finalul perioadei Finanțele au reușit să plaseze bonuri cu scadența în decembrie 2022 în valoare de 808 milioane lei, la un randament mediu anual de 2,81%. Oferta băncilor a fost aproape dublă, semn că există un interes mare din partea străinilor, care văd în statul român un bun platnic.

Însă, criticile aduse guvernului Grindeanu, venite chiar din partea liderilor PSD, pot crea, în orice moment, factori de presiune asupra leului, care este deja fragilizat de politicile salariale și fiscale foarte laxe. De altfel, Comisia Europeana cât și FMI atenționează constant asupra faptului că deficitul bugetar va depăși pragul critic de 3%, ceea ce va aduce sancțiuni din partea CE.

După o scădere la 4,0528 lei, aproape de minimul ultimelor șapte luni, cursul dolarului american a încheiat perioada la 4,0795 lei, când cotațiile din piața valutară au fluctuat între 4,064 și 4,087 lei.
Media monedei elvețiene a scăzut de la 4,2095 la 4,1974 lei, în timp ce cotațiile ei de pe piețele internaționale s-au mișcat între 1,084 și 1,088 franci/euro.

Perechea euro/dolar a crescut la începutul perioadei la 1,1284 dolari, maxim care mai era atins în noiembrie trecut, după anunțarea victoriei lui Donald Trump la președenția SUA. La finalul ei, cotațiile au scăzut la 1,1166 – 1.1237 dolari, astfel că piețele americane s-au închis la 1,1195 dolari.

Ușoara scădere se s-a datorat previziunilor BCE asupra inflației din zona euro care ar urma să își încetinească ritmul de creștere, ceea ce va menține dobânzile aproape de 0%. O astfel de politică este în contradicție cu cea a Rezervei Federale americane, care este așteptată să majoreze dobânda-cheie, la întâlnirea Comitetului său de politică monetară care se va desfășura între 13 și 14 iunie.

Rămâne de văzut cât de mult a înglobat piața așteptata majorare a dobânzii, având în vedere că o astfel de măsura ar trebui să determine o creștere a cererii de dolari. Moneda americană este fragilizată, însă, de numeroasele scandaluri politice și nu numai din jurul președintelui Trump dar și de lipsa punerii în practică a promiselor reforme economice din campania electorală.

Analiza cuprinde perioada 05 – 09 iunie​ 2017

Comentarii

comentarii