Cum se miscă valutele!? – Euro coboară spre 4,45 lei

Menţinerea aversiunii faţă de risc la cote scăzute, a permis leului să se aprecieze în faţa euro, al cărui curs a coborât la minimul ultimelor două luni şi jumătate.

Media monedei europene a scăzut de la 4,4710 la 4,4637 lei, în a şaptea şedinţă consecutivă în care cursul s-a aflat sub pragul de 4,50 lei.

Piaţa valutară s-a deschis la 4,4670 lei, iar după o creştere la 4,4730 lei a trecut pe o pantă descendentă, minimul atins fiind de 4,4570 lei. Tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4570 – 4,46 lei.

În cazul în care cererea de monedă naţională se va menţine la valorile din prezent, capitalurile speculative fiind în căutarea unor randamente cât mai mari, în condiţiile în care multe bănci centrale folosesc dobânzi negative, este de aşteptat ca euro să coboare sub 4,45 lei, prag care nu a mai fost atins de la finalul lui noiembrie trecut.

Cursul dolarului american a fost singurul care a crescut, de la 3,9925 la 3,9940 lei, în timp ce cotaţiile din piaţă fluctuau între 3,99 şi 4,011 lei.

Media monedei elveţiene, care scădea pe pieţele internaţionale la 1,101 – 1,103 franci/euro, a coborât de la 4,0607 la 4,0460 lei. Ultima dată când francul s-a aflat peste pragul de 4,10 lei a fost în 28 ianuarie.

Monedele din regiune aveau, în schimb, o uşoară tendinţă de depreciere faţă de cea europeană. Astfel, moneda poloneză se tranzacţiona între 4,394 şi 4,416 zloţi iar cea maghiară între 309,4 şi 310,8 forinţi.

Perechea euro/dolar se tranzacţiona între 1,1147 şi 1,1192 dolari, scăderea fiind provocată de declaraţiile preşedintelui BCE, Mario Draghi. Acesta a afirmat luni că instituţia pe care o conduce ar putea lua în martie noi măsuri de relaxare cantitativă, acestea fiind influenţate de scăderea preţurilor la ţiţei şi materii prime, dar şi de nivelul salariilor din zona euro.

Pentru www.infocs.ro analistul economic Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până marți la ora 14.

Comentarii

comentarii