Cupa „Prietenii Munților” și-a desemnat campionii anului competițional 2020

Numai simpla alunecare cu schiurile pe pârtie, numai senzația că ești aproape să îți depășești limitele, numai succesul primei încercări de a înfrunta pârtia de unul singur sunt suficiente ca să te simți liber și rupt de toate greutățile din lume. Ai vazut oameni triști, deprimați sau plictisiți pe pârtiile de schi? În general, toata lumea are un zâmbet larg atunci cand ajunge la finalul pârtiei. Vorbim de schi pentru că notorietatea acestei Asociații derivă din pasiunea pentru munte, dar în special pentru schi, a unor oameni entuziaști, pentru majoritatea reșițenilor iubitori ai turismului și sportului montan cele trei expresii Semenic, schi, „Prietenii Munților” –  fiind sinonime.

Cupa „Prietenii Munților”, acest eveniment sportiv dedicat copiilor iubitori ai schiului a luat naștere în anul 1986, la inițiativa membrilor Asociației „Prietenii Munților”, fondată în 1977. La acea vreme, manifestarea a devenit totodată și prima cupă dedicată tinerilor schiori de pe Muntele Semenic.  Ediția cu numărul 34 a debutat în luna ianuarie 2020, după încheierea cercului anual de schi organizat de asociație și s-a desfășurat pe parcursul a 5 etape. În tot acest timp, pentru cei peste 100 de participanți cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani au fost organizate întreceri pe pârtiile de pe Semenic și Văliug.

Competiția oficială a fost încheiată cu etapa a V-a sâmbătă 29 februarie prin proba de slalom special, însă ziua de 1 martie va fi mult timp de acum înainte ținută minte de către tinerii sportivi, pentru că la această dată s-a desfășurat consacrata și distractiva probă amicală de slalom paralel care încheie sezonul competițional, probă în care copiii s-au întrecut chiar și cu părinții. La încheierea competiției, copiii împreună cu părinții s-au strâns nerăbdători în fața Cabanei Prietenii Munților pentru a afla rezultatele finale.

Momentul cel mai frumos și emoționant s-a petrecut chiar înaintea premierii participanților la competiție, fiind intonat imnul Asociației Prietenii Munților Reșița. Spre bucuria celor mici, toți participanții au primit diplome de participare și cadouri pregătite cu sprijinul sponsorilor acestui eveniment impotrant pentru copiii iubitori ai schiului. Printre câștigători s-au numărat și copii pregătiți de Clubul Sportiv Adlernest din Reșița și Clubul Sportiv Sport 4 Fun din Timișoara, care au avut posibilitatea participării în competițile organizate de Asociația Prietenii Munților Reșița.

Cupa Prietenii Munților, pe ale cărei fațete sunt inscripționate numele tuturor câștigătorilor, începând cu anul 1986, a fost înmânată celor doi campioni absoluți ai acestei ediții, Ioana Lala și Erwin Schmelas. Cei doi nu se află la prima participare. Pentru Erwin este al V-lea an consecutiv în care ridică această cupă încărcată de istorie deasupra capului, în timp ce Ioana este la prima performanță de acest fel în Cupa Prietenii Munților.

Clasamentul final poate fi consultat pe pagina web a asociației https://www.prietenii-muntilor.ro precum și pe pagina de facebook Asociatia Prietenii Muntilor Resita.

A consemnat – Dan Cîmpan,
Membru al Asociației “Prietenii Munților” Reșița

Comentarii

comentarii