De la bal la spital cu mire la volan, la Resita VIDEO

De la bal la spital cu mire la volan.  Uneori, viaţa le joacă unor semeni de-ai noştri adevărate drame. Se petrec lucruri incredibile,  scene desprinse parcă din filmele de groază. Sau de cea mai înaltă ficţiune. Aşa cum s-a întâmplat sâmbăta seara cu un tânăr de 29 de ani din Reşita. Urcat la volanul unui autoturism BMW, bărbatul care era mire – numai ce se cununase cu câteva ore mai devreme, a fost protagonistul unui accident de circulaţie. S-a petrecut în dreptul staţiei de autobuz de la Vama Reşita, sensul spre Govandari. Omul rula cu viteză foarte mare, peste 150 de km, spun martorii. La un moment dat, din motive neştiute, a pierdut controlul volanului si a sărit peste bordura, pe trotuar. Acolo a lovit unul dintre stâlpii de susţinere al acoperişului staţiei. După care, maşina cu mulţi cai putere sub capota, a fost aruncată înapoi pe carosabil.

Practic, maşina a fost aproape dezmembrată. Rezervorul şi aibag-ul, au ajuns pe la vreo 100 de metri de maşină. Bucăţi din autoturism, s-au împrăştiat peste tot. Numai norocul a făcut ca în acel moment, nimeni să nu treacă pe acolo sau să fie în staţia de autobuz. Nu avea nici o şansă. În schimb, tânărul bărbat, a scăpat destul de uşor.  Practic, s-a născut a doua oară: perfect conştient, pe picioarele lui, a cooperat cu echipajul ambulantei. A fost transportat la spital, este stabil, vorbeşte şi aşteaptă rezultatul investigaţiilor medicale imagistice. Are multiple lovituri, capul spart, lovit pe la coaste, dar având în vedere prin ce a trecut, este foarte ok. Surse din spital ne-au transmis faptul că mirele vrea să se întoarcă la sala de petreceri unde nunta continuă. Probabil că nu va putea dansa sau ţopăi, dar simpla lui prezența va însemna enorm pentru rude, prieteni şi invitaţi. Soferii care au oprit la locul accidentului, spun că in locul respectiv, pe carosabil, sunt denivelări foarte mari. UPDATE ora 22 – Mirele a ajuns la nuntă. Rănit, cu bandaje și cu ajutoprul unei cârje, bărbatul s-a intors la propria petrecere.

Iată ce spune Poliţia despre acest eveniment rutier:

În această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, s-a produs un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Din primele cercetări a rezultat faptul că un conducător auto de 29 de ani, care circulă cu auto din direcția Muncitoresc către Centrul Civic, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de mers, pierzând controlul asupra direcției de mers și intrând în coliziune cu un stâlp de susținere al stației mijloacelor de transport în comun.

Din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto care a fost transportat la spital în vederea acordării asistenței medicale.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, rezultatul a fost zero. Se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii