De strajă la mormântul Lui Iisus în comunitatea croată din Banatul Montan VIDEO
În Vinerea Neagră, în comunitățile catolice din Banatul Montan, există o tradiţie veche de când lumea: în noaptea de vineri spre sâmbătă, bisericile rămân deschise toată noaptea. La Lupac și Clocotici tineri şi tinere în costum de oștean, iar mai apoi adulţi şi bătrâni, stau de veghe şi fac priveghi în preajma mormântului simbolic din mijlocul bisericii care simbolizează locul unde este depus trupul Lui Cristos. În acest timp, toată suflarea satului trece pe la biserică și se roagă. Glasul credincioșilor care cântă în cor se aude de afară.
În tot acest timp, cei prezenţi se roagă, spun poveşti cu caracter biblic sau învaţă noi cântări bisericeşti. Ei stau pe rând câteva ore şi când au obosit, pleacă acasă – dar nu înainte de a le veni schimbul- adică, alţi oameni din sat. Tinerii sunt îmbrăcaţi în straie de oștean roman iar acest serviciu este o mare cinste pentru orice sătean.
Spre dimineaţă, la biserică vin săteni care au postit tot postul şi care vor împodobi biserica cu ștergare și sute de flori și lumini. Aproape toată populaţia satului cu vârsta între 20 şi 60 de ani, familii întregi – lucrează în Austria, Germania sau Croaţia. Oamenii vin special acasă câteva zile pentru a sărbătorii Paştele în comunitate.
One thought on “De strajă la mormântul Lui Iisus în comunitatea croată din Banatul Montan VIDEO”
Comments are closed.