De Ziua Natională – primărița de la Lăpușnicu Mare a făcut scandal la Moceriș VIDEO

Ziua Națională sărbătorită la Moceriș cu un scandal generat de edilul comunei. Ba mai mult, la un moment dat, doamna primar și-a permis să sune la 112 și să solicite prezența poliției pentru o problemă ce nu avea nici o legătură cu oamenii legii. Felul în care se comportă domnia sa, a avut ca scop intimidarea sătenilor cu organele Statului. Oare poliția din comună este la dispoziția doamnei primar? De ce oamenii legii nu au luat nici o măsură din moment ce s-a sunat abuziv la 112? oare polițiștii au amendat-o pe doamna primar fiindcă aceasta la un moment dat, nu mai purta mască?

Ceea ce trebuia să fie o faptă bună, s-a terminat cu un mare scandal în satul Moceriș aparținător de comuna Lăpușnicu Mare. Protagoniștii au fost câțiva cetățenii din satul Moceriș și primarul comunei Lăpușnicu Mare, Mihaela Drăgilă. Povestea scandalului are rădăcini mai adânci. Totul a început în urmă cu două săptămâni, când o locuitoare din satul Moceriș, bolnavă de osteoporoză și care mai are și un soț imobilizat la pat, a mers la primărie să solicite branșarea la rețeaua publică de alimentare cu apă a satului, așa cum au aproape toți sătenii.

Viceprimarul comunei Lăpușnicu Mare, Nicolae Bihoi, i-a promis femeii că după ce se va săpa șanțul spre căminul de apă, va fi branșată la rețea. Femeia a făcut șanțul pe cheltuiala sa, dar viceprimarul nu a mai dat nici un semn. Precizăm că toți cetățenii din comuna Lăpușnicu Mare au fost branșați la rețeaua de apă de către angajații din primărie, sau pe cont propriu. În cazul nostru, nimeni din primărie nu a mai venit să branșeze la apă locuința femeii din Moceriș.

Văzând că lucrurile stau pe loc, bătrâna a început să facă drumuri de la Moceriș la Lăpușnicu Mare la primărie, dar nici unul dintre angajați nu a mai băgat-o în seamă. Mai mult – aceasta a făcut o cerere scrisă către primărie, dar nu a primit nici măcar o copie sau un număr de înregistrare. Ca toată treaba să fie ca la carte, a primit o înștiințare scrisă de la primărie, prin care a fost somată ….să acopere șanțul fiindcă este săpat ilegal și fără proiect.

Femeia disperată și speriată, le-a povestit sătenilor ce i se întâmplă. Înfuriați, mai mulți vecini s-au mobilizat de 1 Decembrie, și au venit să branșeze locuința femeii la rețeaua de apă. Numai că nici nu au terminat treaba, că a apărut și doamna primar. În loc să constate ce s-a întâmplat, primărița a început să se certe cu cei prezenți, amenințându-i că este ilegal ceea ce au făcut. Ba mai mult, a sunat la 112 să vină poliția să-i sancționeze. Acolo, pe loc și de față cu dânsa???? Între timp, oamenii au ieșit pe la porți să vadă ce se întâmplă.

Doamna primar nu s-a temperat nici când au sosit oamenii legii. Cearta generată chiar de dânsa, a continuat de față cu poliția. Sătenii și-au terminat treaba, au branșat locuința femeii la rețeaua de apă, și au astupat șanțul.

Ei spun că totul s-a desfășurat perfect „legal”. Mai exact, la fel de legal cum au fost branșați toți locuitorii din sat la rețea. Sătenii spun că de fapt, tot circul făcut de primăriță chiar de Ziua Națională, este legat de faptul că familia respectivă nu ar fi votat-o la alegerile locale. Mai exact, biata femeie a fost victima orgoliilor politice ale primăriței!

A consemnat, Adi Neagu

Comentarii

comentarii