Deputatul Ion Mocioalcă vrea armata mai lungă – pe tăcute

Se măreşte limita maximă de vârstă în armată pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti. Propunerea legislativă a fost iniţiată de parlamentarii: Ion Mocioalcă (PSD), Gabriel Oprea, Mircea Duşa, Ion Răducanu și Gheorghe Emacu (UNPR). Vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, au iniţiat o propunere legislativă privind mărirea de la 50 la 55 de ani a vârstei până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate.
Propunerea legislativă care prevede majorarea de la 50 la 55 de ani a limitei maxime de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti să fie menţinuţi în activitate, a trecut tacit, miercuri, în Camera deputaților. Urmează Senatul care este for decizional.

Propunerea legislativă priveşte modificarea Legii nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti cu modificările şi completările ulterioare şi urmăreşte, în principal, mărirea vârstei până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate, de la 50 la 55 de ani, dacă îndeplinesc condiţiile specifice şi trec probele psihologice, fizice şi de evaluare finală.

Iată ce spune documentul respectiv: ,,Există o diferenţiere nejustificată între statutul cadrelor militare şi statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în ceea ce priveşte dreptul la pensie – la vârsta de 50 de ani soldaţii şi gradaţii profesionişti rămân fără ocupaţie. Nu sunt nici măcar şomeri! În această situaţie, soldaţii şi gradaţii profesionişti sunt expuşi liberului arbitru al pieţei forţei de muncă, care nu le mai permite găsirea unui loc de muncă decât cu mare greutate”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
Atunci când au mai multă experienţă şi când sunt expuşi pe piaţa forţei de muncă, respectiv la 50 de ani, instituţia militară renunţă la serviciile lor, mulţumindu-le pentru activitatea depusă, dar neacordându-le nici cel mai mic ajutor în viaţa civilă – se arată în expunerea de motive”.

Comentarii

comentarii