Dezastru! Lacul Plumbuita a secat după ce un camion cu tampoane s-a răsturnat în apă

Martorii oculari au rămas înmărmuriţi, nevenindu-le să creadă cum peştii din Lacul Plumbuita au început să se zbată pe uscat la doar câteva secunde de la răsturnarea unui camion cu tampoane şi absorbante, în urma unui accident de circulaţie.

„A luat curba şi n-a putut evita impactul decât intrând în lac, unde s-a scufundat. La nici 30 de secunde, nivelul apei scăzuse cu 2 metri”, spune Victor Rolcea, care a văzut cu ochii lui fenomenul.

Din fericire, şoferul camionului a scăpat teafăr, în ciuda faptului că nu ştie să înoate: „Am crezut că mă înec, însă imediat apele au început să se retragă şi am rămas pe uscat. Eu cred că a fost o minune dumnezeiască. Am avut zile!”, spune şoferul camionului răsturnat.

Evenimentul nefericit a fost amplu valorificat de bucureştenii din zonă, care au adunat peştele rămas pe fundul lacului. Oamenii se plâng însă că aproape toţi caraşii aveau un miros greu de nămol, însă exclud orice legătură cu răsturnarea camionului.

Edilii promit că apa va reveni în lac cu ajutorul unei echipe speciale de intervenţie care va trece de urgenţă la stoarcerea tuturor tampoanelor.

Citeste si alte noutati la fel de …..cel putin interesante intrand AICI http://www.timesnewroman.ro/life-death/10980-dezastru-lacul-plumbuita-a-secat-dupa-ce-un-camion-cu-tampoane-s-a-rasturnat-in-apa

nr. Materialul se adresează doar persoanelor cu umor!

Comentarii

comentarii