Doi bărbați salvați din mijlocul Dunării de polițiștii de frontieră cărășeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berzeasca au intervenit în sprijinul a doi cetățeni de origine sârbă aflați în derivă într-o ambarcațiune pe șenalul navigabil al Dunării.

În data de 05.08.2022, în jurul orei  18.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berzeasca au observat o ambarcațiune de agrement sub pavilion Serbia aflată în derivă pe șenalul navigabil al Dunării.

Imediat a fost declanşată o acţiune de salvare, poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliției de Frontieră Berzeasca intervenind cu o ambarcaţiune din dotarea P.F.R. Astfel, în dreptul km. flv. 1016    a fost identificată ambarcațiunea de agrement cu motor în care se aflau doi cetățeni sârbi, identificând ca motiv al derivei defectarea motorului ambarcațiunii.

În urma intervenției echipajului ambarcațiunii Poliției de Frontieră Române, persoanele în cauză au fost duse în siguranţă la malul sârbesc, unde au fost preluate de echipajele din ţara vecină, pentru a le acorda sprijin de specialitate.

Comentarii

comentarii