Dolarul a luat viteză – CE SE ÎNTÂMPLĂ CU BANII?

Luna trecută a fost un agitată pentru leu, care s-a depreciat faţă de principalele valute, evoluţii asemănătoare având şi celelalte monede din regiune.
Faţă de sfârşitul lui septembrie, cea mai mare creştere, de 2,31%, a avut-o dolarul american, care în ultimele 10 luni a urcat cu circa 9,2%. Aprecierea euro a fost de 0,35% iar cea a francului elveţian de 0,83%.

Investitorii aşteaptă, de mai mult luni, ca Rezerva Federală americană să majoreze dobânda, care se află de la finalul lui 2008, aproape de 0%. În acest timp, ieşirile de capital speculativ s-au înmulţit, la aceasta contribuind şi încetinirea semnificativă a ritmului de creştere a economiei Chinei, care a produs, în august, prăbuşirea bursei de la Shanghai.

Dolarul, a revenit la începutul perioadei analizate, după circa trei luni, peste pragul de 4 lei. În 29 octombrie, media a atins un maxim de 4,0403 lei, iar luna a fost încheiată la 4,0252 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 4,008 şi 4,047 lei.

Euro a revenit, după aproape două luni, peste pragul de 4,43 lei. Maximul, de 4,4343 lei, a fost atinsă la începutul perioadei, în timp ce minimul de 4,4311 lei a fost înregistrat în 29 octombrie. În ultima şedinţă din octombrie, când tranzacţiile s-au realizat între 4,4320 şi 4,4390 lei, media a fost stabilită la 4,4322 lei., iar cotaţiile de la închidere au fost de 4,4350 – 4,4380 lei.

Luna aceasta, volatilitatea zilnică a pieţei valutare va continua să fie redusă, de circa un ban, dar este de aşteptat ca euro să depăşească pragul de 4,45 lei, nivel considerat de Comisia Naţională de Prognoză ca fiind media acestui an.

Evoluţia leului va fi influenţată, în primul rând, de perspectiva ca Fed să majoreze dobânda sa de politică monetară. Presiunea va fi menţinută şi de lipsa unui noi acord preventiv al României cu FMI, datorită deciziilor Guvernului de reducere a taxelor şi majorare a salariilor pentru unii angajaţi publici cu 25%, în pespectiva unui 2016 electoral.

Media monedei elveţiene, care a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,077 şi 1,092 franci/euro, a scăzut de la 4,0994 lei, la începutul perioadei, maxim al ultimelor nouă săptămâni, la 4,0778 lei, la finalul lui octombrie.

Perechea euro/dolar, a scăzut la jumătatea perioadei analizate la 1,0897 dolari, imediat după încheierea şedinţei Comitetului de politică monetară al Fed. Pieţele au interpretat comunicatul, care a urmat întrunirii, ca fiind unul care lasă uşa larg deschisă unei creşteri a dobânzii, cel mai probabil la 0,4%, la ultima întâlnire din acest an, care se va desfăşura la jumătatea lui decembrie.

La finalul lunii, euro s-a tranzacţionat între 1,0965 şi 1,1072 dolari, pieţele americane închizându-se la 1,1003 dolari. Creşterea a fost provocată de faptul că rata anuală a inflaţiei din zona euro a urcat până la 0,0% luna trecută de la minus 0,1% în septembrie, conform unei estimări preliminare a Eurostat.

Analiza cuprinde perioada 26 – 30 octombrie

Pentru infocs.ro, analistul economic Radu Georgescu

Comentarii

comentarii