Dosar penal pentru lucrări neautorizate în albia râului Cerna la Băile Herculane

În urma unei sesizări primite la ABA Banat, inspectorii Apelor Banat au efectuat un control în zona Băile Herculane. Aceștia au constatat că un operator economic a executat lucrări de construcție în albia majoră a râului Cerna – adică zona de protecție a albiei minore, fără a deține actele necesare de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor.

Aceste intervenții neautorizate reprezintă infracțiune, motiv pentru care a fost sesizat imediat Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, care a deschis un dosar penal.

Conform ABA Banat, lucrările pe ape sau care au legătură cu apele pot fi executate numai pe baza avizului de gospodărire a apelor, iar punerea funcțiune sau exploatarea lor, se poate face doar cu autorizație de gospodărie a apelor.

Citeste si

Moșii de toamnă – Credincioșii îi pomenesc pe cei plecați și le dau de pomană colivă, mâncare gătită, vin și fructe VIDEO

Încă de la primele ore ale dimineții, bisericile se umplu de credincioși, mai ales femei, …