Doua incendii intr-o zi in zona Oravita – Atenție la coșurile de fum

Pompierii militari cărășeni au intervenit in prima zi de octombrie pentru lichidarea a două incendii cauzate de coșuri pentru evacuarea fumului amplasate necorespunzător față de materialele combustibile.

Primul incendiu a fost anunțat în jurul orei 14:40 și s-a produs la acoperișul unui bloc cu 4 etaje de pe str. Teilor din Băile Herculane. Au intervenit echipajul Punctului de Lucru Băile Herculane și 5 membri ai SVSU din localitate. S-a distrus o suprafață de aproximativ 40 mp din acoperișul construit din țigle și tablă, dar forțele de intervenție au împiedicat propagarea incendiului la restul suprafeței acoperișului și la apartamentele de la etajul 4. Incendiul nu s-a soldat cu victime și nici nu s-a impus evacuarea locatarilor.

Cel de-al doilea incendiu a fost anunțat patru ore mai târziu, la o casă din localitatea Răcășdia. Două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița au intervenit de urgență și au lichidat imediat incendiul. Au ars aproximativ 3 mp de scânduri și grinzi din apropierea coșului de fum. Proprietara casei a suferit un atac de panică, astfel că la locul intervenției s-a deplasat și echipajul SMURD orăvițean care a acordat primul-ajutor femeii, aceasta refuzând însă transportul la spital.
Statistica incendiilor arată că multe din incendiile care se produc în România la gospodării cetăţeneşti au loc ca urmare a coşurilor de fum defecte sau necurăţate. Recomandăm cetăţenilor care utilizează sobe pentru încălzirea locuinţelor, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:

– asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
– NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
– aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
– NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
– NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă.

Comentarii

comentarii