Draga Olteanu Matei a murit! Purtătorul de cuvânt al Spitalului ‘Sfântul Spiridon’: ‘Ne pare rău ca după fiecare pacient pe care îl pierdem’ VIDEO

Actriţa Draga Olteanu Matei a încetat din viaţă, noaptea trecută, la spitalul judeţean „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după câteva zile în care medicii au încercat să facă totul pentru a o salva. Diana Cimpoeşu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Spiridon, a explicat la Antena3 ce s-a întâmplat cu marea actriţă.

Doliu în lumea teatrului: Draga Olteanu Matei a murit

„Din păcate, în ciuda eforturilor echipei medicale, a colegilor de la Spitalul Sfântul Spiridon, de la secţia ATI, care au stat alături de ea până în ultimul minut, evoluţia ei a fost una nefavorabilă şi s-a declarat decesul în cursul acestei nopţi. Patologia era multiplă, iar starea critică susţinută din punct de vedere hemodinamic şi ventilator… din păcate vârsta şi tot ceea ce am mai spus zilele trecute nu au fost în favoarea vieţii şi s-a pierdut această luptă cu viaţa, din păcate. Am anunţat aparţinătorii şi, din păcate, asta este situaţia. Ne pare rău ca după fiecare pacient pe care îl pierdem”, a declarat Diana Cimpoeşu.

Comentarii

comentarii