Drama de la Colectiv aproape uitată de toată lumea din cauza războaielor din Ukraina şi Orientul apropiat, nu a fost uitată de câțiva tineri studenți din Reșița. Întâmplarea de acum 8 ani și din care autoritățile nu au învățat mai nimic, a fost comemorată de studenţii reşiţeni în fața Centrului Universitar UBB din Reșița. Fațada universității a fost acoperită de cu un colaj de fotografii laser ale victimelor incendiului de la Colectiv de la a căror deces se împlinesc 8 ani.
,,Lumini în amintirea lor” este acțiunea inițiată de Liga Studenților pentru comemorarea victimelor tragediei de la Colectiv.
Comunitatea academică reşiţeana a închinat seara trecută memoriei victimelor de la Colectiv. Studenții Centrului Universitar UBB din Reșița au aprins lumânări în fața instituției de învățământ superior, așa cum o fac de 8 ani încoace, iar pe fațada clădirii a fost proiectat un colaj cu cu fotografiile celor care și-au pierdut viața în incendiul de la Colectiv.
,,Lumini în amintirea lor” este o acțiune inițiată de Liga Studenților UBB Reșița, cu sprijinul Casei de cultură a Studenților Reșița și Centrul Universitar UBB.












Info CS