Drumurile din Gârnic s-au transformat în piste de săniuș și plimbări cu ATV-uri VIDEO

Dacă pentru majoritatea șoferilor zăpadă înseamnă probleme, dar pentru turiștii și localnicii din comuna Gârnic din Munții Locvei din Caraș Severin, a adus mare bucurie. Mai ales că este prima zăpadă mai serioasă din acest an.

Ce-i drept, câțiva fulgi au mai căzut cu ceva timp în urmă. Dar a fost așa, numai de probă.  Sâmbătă și duminică, toate ulițele din comuna Gârnic s-au transformat în piste de săniuș sau în întreceri cu ATV-uri.

Părinții s-au lăsat și ei antrenați în distracția de iarnă. Au făcut un foc mare și au fript în ,,brucă” cârnați și slănină pentru ei și pentru copii. Toate acestea stropite din belșug cu răchie din prune de vară.

Zona Gârnic este una deosebit de frumoasă și deosebită. Satul a fost înființat de coloniștii cehi aduși în Banat din Imperiul Austro-Ugar de împărăteasa Maria Terezia în secolul al XVII lea. După 1989 etnicii cehi au emigrat masiv în Cehia sau în Slovacia iar satul a devenit unul preponderant turistic cu zeci de pensiuni.  

A fost bucurie mare, peisajele sunt superbe și totul îndeamnă la o distracție pe cinste la Gârnic în această perioadă superbă de iernii adevărate. 

Un reportaj de Adi Neagu.

 

Comentarii

comentarii