E groasa rau! – Leul prabusit! – Euro la maxim istoric!

E groasa rau! – Leul prabusit! – Euro la maxim istoric! În ultima săptămână s-a observat o revenire pe depreciere a leului, provocată de instabilitatea politică locală dar și de temerile create pe piețele internaționale de criza coronavirusului.

În cursul nopții de duminică, volatilitatea leului pe piețele asiatice a fost foarte mare, cotațiile mișcându-se între 4,798 și 4,854 lei.

Tranzacțiile de pe piața locală s-au efectuat între 4,811 și 4,821 lei, astfel că media euro a atins un nou record istoric de 4,8184 lei. Precedentul maxim de 4,8127 lei a fost atins pe 28 februarie.

Vânzările de monedă americană se mențin la un nivel ridicat, aceasta depreciindu-se puternic față de principalele valute concurente. În aceste condiții cursul dolarului a scăzut de la 4,2534 la 4,2182 lei. O medie mai mică se înregistra în ultima decadă lui aprilie 2019. Reamintim că în data de 21 februarie a fost atins maximul istoric de 4,4462 lei.

În schimb, cumpărările de monedă elvețiană s-au majorat. Volatilitatea ei s-a amplificat la 1,051 – 1,062 franci/euro, iar media stabilită de BNR  a urcat luni la noul maxim al ultimilor 5 ani și 2 luni de 4,5505 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,5299 la 5,5238 lei.

Uncia de aur s-a apropiat de pragul de 1.700 dolari, la sfârșitul săptămânii trecute. Luni ea a scăzut pe piețele specializate la 1.659 – 1.684 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să coboare de la 230,2997  la 227,4317 lei.

BNR a atras din nou depozite de la băncile comerciale, urmare a excesului de lichiditate din piața monetară. Volumul depozitelor plasate a fost de 4,5 miliarde lei, la o dobândă de 2,5% egală cea de politică monetară.

E groasa rau! – Leul prabusit! – Euro la maxim istoric!. Finanțele s-au împrumutat, tot luni, cu 801 milioane lei, prin redeschiderea unei emisiuni de titluri scadentă în iulie 2025 la o dobândă de 3,57%/an

Cu toate acestea indicii ROBOR nu au cunoscut schimbări spectaculoase. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la începutul săptămânii de la 2,83%, minim care se mai înregistra la finalul lui mai 2018, la 2,85%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3%, cea mai scăzută valoare începând cu jumătatea lui iunie 2018, iar cel la 12 luni a coborât de la 3,11 la 3,10%.

Decizia de săptămâna trecută a Fed de a tăia o jumătate de punct procentual din dobânda sa cheie, care ar putea fi urmată miercurea viitoare de o alta de un sfert de punct, a pus dolarul la „țintă”, euro crescând luni la 1,1336 – 1,1493 dolari, maxim care a mai fost atins în ianuarie trecut.

Pe piețele financiare s-a remarcat și deprecierea  monedelor „legate” de petrol, al cărui preț a scăzut cu 20 – 30%. Aceasta a făcut ca rubla să piardă 7,2% față de dolar.

Bitcoin cobora luni pe platformele specilizate la 7.700 – 8.200 dolari.

E groasa rau! – Leul prabusit! – Euro la maxim istoric! Pentru www.infocs.ro analistul financiar Radu Georgescu. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Comentarii

comentarii