Echipele ABA Banat au găsit și alte surse de poluare la deponeul de la Lupac

Și cu toate astea, echipele ABA Banat au găsit o soluție de urgență pentru oprirea poluării de la Lupac. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat)  revine cu noi informații privind poluarea accidentală de la deponeul de deșeuri Lupac (județ Caraș-Severin).

,,Echipele noastre au găsit și alte surse de levigat ce sunt deversate în râul Gelug. Acestea au fost identificate de ABA Banat în timpul monitorizării continue a apelor situate în aval de platforma Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Lupac.

Astfel, în urma investigațiilor din avalul celulei de depozitare a deșeurilor, s-au descoperit infiltrații de apă puternic  contaminate cu levigat provenit din deponeul de la Lupac” transmite Sorina Neaga, purtătorul de cuvânt al Administrației Bazinală de Apă Banat (ABA Banat).

În 21 iunie, reprezentanți ai ABA Banat împreună cu angajați ai SGA Caraș-Severin s-au deplasat la sursa poluării accidentale de la Lupac și au identificat soluția de urgență pentru interceptarea infiltrației cu levigat și transportarea lui în bazinul de levigat  al Stației de Epurare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor  în vederea decontaminării.

S.C. Girexim Universal S.A. în calitate de operator al Centrului, sub supravegherea Consiliului Județean Caraș-Severin,  proprietarul Centrului, a pus în aplicare soluția tehnică de urgență identificată de ABA Banat.

Suplimentar, pentru a stopa deversarea de poluanți în râu, ISU Semenic a intervenit cu pompe pentru transferul levigatului din zonele periculoase către Stația de Epurare.

ABA Banat supraveghează îndeaproape acțiunile  de decontaminare până la eliminarea completă a  substanței poluante. De asemenea, ABA Banat monitorizează calitatea apei din aval de Centru.

Comentarii

comentarii