Edilul Reșiței, Mihai Stepanescu, a primit o delegație din orașul Szentes – Ungaria

Primăria Municipiului Reşiţa a primit vizita unei delegaţii din oraşul Szentes, Ungaria, condusă de primarul Szirbik Imre însoţit de doi directori din cadrul administraţiei locale.

La întâlnire au participat Primarul Municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, şi reprezentanţi din cadrul Primăriei Reşiţa.

Aceasta a fost o primă vizită de lucru în care s-a discutat despre posibilitatea dezvoltării unor parteneriate şi proiecte cu participarea unor instituţii şi asociaţii.

În viitorul apropiat, cele două oraşe – Reşiţa şi Szentes – îşi propun stabilirea unor domenii de colaborare în vederea atragerii de fonduri europene în ciclul de finanţare 2014-2020.

Citeste si

160 de elevi cu perioade de studii efectuate în străinătate, echivalate de ISJ Caraș-Severin în anul școlar 2025–2026

Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a realizat, pe parcursul anului școlar 2025–2026, echivalarea perioadelor de studii …