Consiliul Judeţean Caraş-Severin învaţă elevii de la șapte licee din judeţ noile reguli de separare a deşeurilor

La Oțelu Roșu va debuta azi a doua serie de seminarii de informare, de tip picnic, adresate elevilor cărăşeni cu privire la derularea proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin”, implementat de Consiliul Judeţean.

În cadrul campaniei de promovare „004 Mediu. Misiune în spaţiul verde”, în perioada 4 – 12 iunie 2015, vor avea loc 6 seminarii de informare unde au fost invitați să participe elevi de la 7 licee din judeţ. Evenimentele sunt programate astfel: în Oţelu Roşu pe 4 iunie, la Bozovici pe 8 iunie, în Oraviţa pe 9 iunie, în Moldova Nouă pe 10 iunie, în Teregova pe 11 iunie şi în Băile Herculane pe 12 iunie 2015.

Timp de câteva ore, elevilor și profesorilor însoţitori le vor fi prezentate avantajele colectării selective a deșeurilor prin demonstraţii, activităţi interactive şi jocuri. Alte 4 astfel de evenimente au fost deja organizate în luna aprilie la Reșița, Bocșa, Anina și Caransebeș.

Derulat pe o perioadă de 44 de luni, până la 31 octombrie 2015, proiectul urmăreşte implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor care să aibă ca efect reducerea cantităţii de deşeuri depozitate, normă impusă de legislaţia europeană. Proiectul prevede construirea Centrului de management integrat al deşeurilor care va include un depozit central ecologic de deşeuri, o staţie de sortare şi o staţie de tratare mecano-biologică simplă la Lupac. Alte trei staţii de transfer vor fi constuite la Pojejena, Bozovici şi Oţelu Roşu. In cadrul proiectului vor fi executate şi lucrările de închidere a depozitelor neconforme de deşeuri din judeţul Caraş-Severin. Sunt prevăzute construirea drumurilor de acces pentru depozitul central şi staţiile de transfer și achiziționarea de echipament pentru colectarea selectivă a deşeurilor.

Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin” este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Sectorial „Mediu” (POS Mediu) – Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenție 1 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”. Proiectul are o valoare totală de 186.398.069 lei (fără TVA).

Comentarii

comentarii