Euro a scăzut cu doi bani – Leul a fost una dintre monedele din regiune care au rezistat cel mai bine

Leul a fost una dintre monedele din regiune care au rezistat cel mai bine la decizia britanicilor de a ieşi din Uniunea Europeană, deprecierea faţă de euro fiind una limitată.

Cursul euro a scăzut de la 4,5366 la 4,5152 lei, continuând evoluţia pozitivă de vineri seară. Piaţa valutară s-a deschis la 4,5240 lei, ordinele de cumpărare de lei coborând euro până la 4,5110 lei. Tranzacţiile de la ora 14:00 se realizau la 4,5150 – 4,5180 lei.

La aprecierea leului a contribuit, pe lângă reducerea aversiunii faţă de risc de pieţele internaţionale, creşterea dobânzilor interbancare.
Evoluţia monedei naţionale din următoarele şedinţe va continua să fie influenţată de evenimentele şi datele economice externe, în special cele privind efectele pe termen mediu şi lung a Brexitului.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,0766 la 4,0924 lei, nivel care nu a mai fost atins din 3 martie. Cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 1,072 şi 4,115 lei.

Reamintim că vineri moneda americană s-a tranzacţionat la un maxim de 4,15 lei. Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,072 şi 1,079 franci/euro, a crescut de la 4,1797 la 4,1990 lei, maxim al ultimelor 11 luni.

Monedele din regiune îşi limitau, la rândul lor, pierderile faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona între 4,41 şi 4,468 zloţi iar cea maghiară între 316,8 şi 318,7 forinţi.

Pe pieţele internaţionale şi-a extins pierderile suferite vineri, coborând la un nou minim istoric al ultimilor 31 de ani de 1,3222 dolari.

Perechea euro/dolar care a scăzut vineri până la minimul ultimelor patru luni de 1,0913 dolari, se tranzacţiona ieri între 1,0984 şi 1,1081 dolari.

Investitorii continuau să îşi transfere banii în activele considerate drept „refugiu”, astfel că preţul unciei de aur a fost stabilit la fixingul de ieri dimineaţă la 1.325 dolari, după creşterea de vineri la 1.359 dolari, cea mai mare valoare din martie 2014 încoace.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pentru septembrie la 1,1040 – 1,1045 dolari.

Pentru www.infocs.ro analistul economic-financiar Radu Georgesdcu. Sunt folosite date și informații disponibile până luni la ora 14:00.

Comentarii

comentarii