Euro scade, dolarul crește – Ce facem cu banii ?

Piața valutară a fost mai liniștită, motiv pentru leu să se aprecieze față de euro și francul elvețian. Singura valută importantă care a crescut a fost dolarul american, ca o consecință a aprecierii ei față de moneda unică.

Piețele financiare internaționale s-au redresat după ce publicația economică Financial Times a publicat o scrisoare pe care premierul elen Alexis Tsipras a trimis-o Comisiei Europene, FMI şi BCE, în care acceptă toate condiţiile impuse de creditorii internaţionali, cu doar câteva schimbări minore.
Totodată, se solicită prelungirea programului de susţinere care a expirat, la sfârșitul lunii trecute, şi acordarea unuia nou, în valoare de 29,1 miliarde de euro.

Piața locală nu a reacționat la decizia C.A. al BNR prin care a menținut dobânda de politică monetară la minimul istoric de 1,75%, precum şi ratele rezervelor minime la 8% pentru lei şi 14% pentru valută.
Această măsură era anticipată atât de dealeri cât și de analiști, care consideră că nivelul actual al dobânzii cheie va fi menținut până la finalul anului. Pentru 2016 se prognozează un culoar de fluctuație cuprins între 1,5 și 2,5%.

Ultima modificare a dobânzii-cheie s-a petrecut în mai, atunci când BNR surprins piața, reducând-o de la 2 la 1,75%.

Pe acest fond, cursul euro a scăzut de la 4,4735 la 4,4685 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,4640 și 4,4790 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 erau cuprinse între 4,4740 și 4,4770 lei.

Cursul dolarului american, care a fluctuat pe piața valutară între 4,003 și 4,034 lei, a crescut de la 3,9969 la 4,0157 lei.

Media monedei elvețiene, care se deprecia pe piețele internaționale la 1,04 – 1,047 franci/euro, a coborât de la 4,3021 la 4,2798 lei.

Perechea euro/dolar fluctua între 1,1097 și 1,1171 dolari, piețele rămânând prudente după intrarea tehnică în incapacitate de plată a Greciei, care nu a achitat marți către FMI o rată a împrumutul primit, începând cu 2010, în valoare de 1,6 miliarde euro.

Sunt folosite date și informații disponibile până miercuri 1 iulie, la ora 14:00

Pentru Infocs, analist economic Radu Georgescu

Comentarii

comentarii