Eveniment cultural de excepție- Decada Culturii Germane în Banatul Montan

Stimaţi oaspeţi şi prieteni,
iubiţi concetăţeni!

Avem deosebita plăcere de a vă invita pentru a douăzecişidoua oară la „Decada
Culturii Germane în Banatul Montan”, cel mai important ciclu de manifestări culturale ale
etniei germane din acest spaţiu.
Sărbătoarea „Heimat”-ului germanilor din Banatul Montan la Dognecea şi Sfânta
Liturghie festivă de mulţumire de la Sanctuarul Marian „Maria Stâncii” în Ciclova
Montană, dar şi celelalte manifestări care vor avea loc la Anina – Steierdorf, Bocşa,
Caransebeş, Gărâna, Oraviţa, Orşova, Oţelu Roşu şi Reşiţa ne vor reuni şi în acest an într-o
cunună a prieteniei, stimei şi înţelegerii reciproce.
„Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, ediţia 2012, se doreşte a fi, ca şi în
anii precedenţi, o punte de legătură între ceea ce a fost şi ceea ce va fi în viitor. Suntem
convinşi că Dumneavoastră, ca oaspeţi, participanţi sau spectatori, veţi găsi momente de
trăire spirituală înălţătoare la manifestările programate.
Cu această speranţă vă dorim o participare cât mai plăcută şi să rămâneţi cu amintiri
frumoase!

Erwin Josef Ţigla

octombrie, 2012

Vineri, 5 octombrie 2012

REŞIŢA

• Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa / ora 10,00:

PREZENTARE DE CARTE: „Europa ne invită la masă. O călătorie culinară prin
Europa“ o publicaţie comună a provinciei autonome Bolzano – Tirolul de Sud (Italia)
şi a Landului Tirol (Austria). Prezentarea de carte va fi făcută de OSR Erich Wörister
(Axams / Tirol / Austria) şi prof. Dolores Weisz (Reşiţa).
• Colegiul Economic al Banatului Montan Reşiţa / ora 10,30:
EUROPA CULINARĂ: prezentare practică a unor reţete din cartea „Europa ne invită la
masă. O călătorie culinară prin Europa“ cu elevi din unitatea şcolară.

DOGNECEA

Cea de-a 19-a ediţie a Sărbătorii „Heimat“-ului germanilor din Banatul Montan

• Pensiunea „Colț de Rai” / ora 16,00:
EXPOZIȚIE realizată de Ștefan Bârlea (artă plastică) și Klaus Lucian Mihnea
(fotografii), ambii din Dognecea.
• Pensiunea „Colț de Rai” / ora 16,15:
PROGRAM CULTURAL cu ocazia celei de-a 19-a ediţii a Sărbătorii „Heimat”-ului
germanilor din Banatul Montan, cu participarea formaţiilor de dansuri populare
germane „Enzian” („Gențiana”) din Reșița şi „Freundschaft“ („Prietenia”) din Bocşa
precum și a Formației „Bamstock-Musi“ din Stiria (Austria).

Sâmbătă, 6 octombrie 2012

BOCŞA

• Sediul Forumului German / ora 11,30:
VERNISAJUL EXPOZIŢIEI DE FOTOGRAFII Karl Franz Szélhegyi-Windberger
(născut la Reşiţa, trăieşte actualmente în Timişoara). Incursiuni muzicale:
Formația „Bamstock-Musi“ din Stiria (Austria).
• Sediul Forumului German / ora 12,00:
ÎNTÂLNIRE DIALECTALĂ cu Karl Franz Szélhegyi-Windberger (născut la Reşiţa,
trăieşte actualmente în Timişoara) şi prof. Adriana Lovasi (Bocşa).

ANINA – STEIERDORF

Cel de-al 8-lea Festival al fanfarelor la Steierdorf

• Piaţeta din faţa Bisericii romano-catolice / ora 15,30:
CONCERT DE PROMENADĂ, cu participarea formaţiilor de suflători invitate.
• Sediul Forumului German / ora 16,00:
PROGRAM CULTURAL FESTIV, cu participarea formaţiilor muzicale invitate din ţară
şi de peste hotare.

ORŞOVA

• Centru Social / ora 16,00:
PROGRAM CULTURAL cu ocazia Zilei Unităţii Germane, cu participarea formaţiei de
dansuri populare germane „Enzian“ („Genţiana”) din Reşiţa şi a formaţiei de dansuri
populare germane „Edelweiß” („Floare de colţ“) din Orşova.

Duminică, 7 octombrie 2012

ANINA – STEIERDORF

• Cimitirul romano-catolic Sigismund – Biserica romano-catolică din Sigismund / ora
11,00:
PARADA PORTULUI POPULAR GERMAN, cu participarea formaţiei de dansuri
populare germane din Steierdorf.
• Biserica romano-catolică „Maria – Regina Sfântului Rozariu” din Sigismund / ora 11,30:
Cea de-a 83-a LITURGHIE FESTIVĂ DE HRAM.
• Piaţeta din faţa Bisericii romano-catolice din Sigismund / ora 12,30:
PROGRAM CULTURAL prezentat de formaţia de dansuri populare germane din
Steierdorf.

REŞIŢA

• Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 11,30:
PRELEGERE: „Landul Tirol” de OSR Erich Wörister (Axams / Tirol / Austria).
Incursiuni muzicale: formația „Bamstock-Musi“ din Stiria (Austria).

CICLOVA MONTANA

Cea de-a 19-a Sfântă Liturghie de mulţumire a germanilor din Banatul Montan

• Sanctuarul marian „Maria Stâncii“ / ora 15,00:
Cea de-a 19-a SFÂNTĂ LITURGHIE DE MULȚUMIRE a germanilor din Banatul
Montan cu ocazia a 285 de ani de la sfinţirea primei capele pe acest loc. Celebrant
principal este mons. Ioan Dirschl, vicar general al Diecezei Romano-Catolice de
Timişoara, în prezenţa altor preoţi din Banatul Montan. Înfrumusețarea muzicală
a Sfintei Liturghii este susţinută de corul „Harmonia Sacra” al bisericii romano-
catolice „Maria Zăpezii” din Reșița, dirijor prof. Georg Colţa, precum și, în calitate de
invitată, de Formația de muzică „Bamstock-Musi“ din Stiria (Austria).

Luni, 8 octombrie 2012

REŞIŢA

• Liceul „Diaconovici – Tietz”, Reşiţa “ / ora 10,00:
PRELEGERE: „Landul Tirol” de OSR Erich Wörister (Axams / Tirol / Austria).
• Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 11,00:
ÎNTÂLNIRE cu viitorii cititori ai bibliotecii. Oaspeţi: elevii care studiază limba germană
ca limbă străină în cadrul Colegiului Tehnic din Reşiţa.

• Librăria „Semn de carte“ / ora 17,00:
PREZENTARE DE CARTE : „Cel ce a văzut vapoare pe mare …”, de Igor Alexejevics
Neuman (Cernăuţi / Ucraina), o lansare biografică prezentată de Paul Pivtorak şi
Vasyl Dugan, membri ai Uniunii Culturale Austriaco-Germane din regiunea Cernăuţi,
Ucraina.
• Librăria „Semn de carte“ / ora 18,00:
PREZENTARE DE CARTE : „Profesoară în est, 1961 – 1998” de Edith Guip-
Cobilanschi (Timişoara), o carte publicată în 2012 de Forumul Democrat al Germanilor
din Banat.

Marţi, 9 octombrie 2012

REŞIŢA

• Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 11,00:
ÎNTÂLNIRE cu viitorii mici cititori ai bibliotecii. Oaspeţi: elevii clasei I B din cadrul
secţiei germane a Liceului „Diaconovici – Tietz“, Reşiţa.
• Sediul Forumului German din str. Oituzului / ora 15,30:
CLUB FEMINA. În calitate de invitată de onoare: scriitoarea Edith Guip-Cobilanschi
(Timişoara).
• Galeria Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Caraş-Severin / ora
18,30:
VERNISAJUL EXPOZIŢIEI DE FOTOGRAFII: „Bangkok în Tailanda: oraşul
îngerilor”, de Erwin Josef Ţigla (Reşiţa).
• Galeria Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Caraş-Severin / ora
19,00:
LANSAREA CD-ROM-ului „Die Banater Berglanddeutschen = Germanii din Banatul
Montan“ (nr. 10).

Miercuri, 10 octombrie 2012

REŞIŢA

• Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 10,00:
ÎNTÂLNIRE cu viitorii mici cititori ai bibliotecii. Oaspeţi: elevii din clasa pregătitoare şi
elevii clasei a III-a B din cadrul secţiei germane a Liceului „Diaconovici – Tietz“, Reşiţa.

• Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 17,00:
PROIECŢIE DE FILM cu Norbert Francisc Taugner, Nicolae şi Lucian Negruţiu, toţi
din Oţelu Roşu.

Joi, 11 octombrie 2012

REŞIŢA

• Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 11,00:
ÎNTÂLNIRE cu viitorii cititori ai bibliotecii. Oaspeţi: cei mici din cadrul secţiei germane
a Grădiniţei cu Program Normal Nr. 9 din Reşiţa.

ORAVIŢA

• Teatrul Vechi „Mihai Eminescu“ / ora 17,00:
VERNISAJUL EXPOZIŢIEI DE ARTĂ PLASTICĂ Francisca şi Florina Copan, ambele
membre ale cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ al Forumului Democratic al
Germanilor din judeţul Caraş-Severin.
• Teatrul Vechi „Mihai Eminescu“ / ora 17,30:
PROGRAM CULTURAL, cu participarea formaţiei de dansuri populare germane
„Enzian“ („Genţiana”) şi a corului „Franz Stürmer“, ambele din Reşiţa, şi a formaţiei
de dansuri populare germane din Oraviţa.

Vineri, 12 octombrie 2012

REŞIŢA

• Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ / ora 11,00:
ÎNTÂLNIRE cu viitorii mici cititori ai bibliotecii. Oaspeţi: elevii clasei a II-a B şi a IV-a
B din cadrul secţiei germane a Liceului „Diaconovici – Tietz“, Reşiţa.

ANINA – STEIERDORF

• Sediul Forumului German / ora 16,00:
VERNISAJUL EXPOZIŢIEI DE ARTĂ PLASTICĂ cu lucrările lui Gustav Hlinka,
coordonatorul, împreună cu soţia sa Doina Hlinka, a cercului de pictură „Deutsche
Kunst Reschitza“ al Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin.

CARANSEBEŞ

• Liceul „C.D. Loga“ / ora 17,00:
PROGRAM CULTURAL, cu participarea unor copii şi tineri din Caransebeş.
• Liceul „C.D. Loga“ / ora 18,00:
ÎNTÂLNIRE PEDAGOGICĂ DE FORMARE CONTINUĂ a cadrelor didactice din
judeţul Caraş-Severin, care predau limba germană ca limbă maternă.

Sâmbătă, 13 octombrie 2012

GĂRÂNA

• Biserica romano-catolică „Sfânta Tereza de Avilla“ / ora 11,00:
Cea de-a 141-a LITURGHIE FESTIVĂ DE HRAM.

DOGNECEA
• Sediul Forumului German / ora 16,30:
VERNISAJUL EXPOZIŢIEI DE FOTOGRAFII Karl Franz Szélhegyi-Windberger
(născut la Reşiţa, trăieşte actualmente în Timişoara).
• Sediul Forumului German / ora 17,00:
PROGRAM CULTURAL cu formaţia muzicală „Banater Bergland“ din Reşiţa.

Duminică, 14 octombrie 2012

REŞIŢA

• Biserica evanghelică / ora 10,00:
SERVICIU RELIGIOS EVANGHELIC.
• Sala de festivităţi a Centrului Social „Frédéric Ozanam“ / ora 11,30:
VERNISAJUL EXPOZIŢIEI DE ARTĂ PLASTICĂ Prof. Viorica Farkaș, membră a
cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ al Forumului Democratic al Germanilor
din judeţul Caraş-Severin.

SASCA MONTANĂ

• Biserica romano-catolică „Sfântul Francisc de Assisi“ / ora 12,00:
Cea de-a 261-a LITURGHIE FESTIVĂ DE HRAM.
• Platoul de lângă biserica romano-catolică „Sfîntul Francisc de Assisi“ / ora 13,00:
PROGRAM CULTURAL la cea de-a 261-a liturghie festivă de hram, cu participarea
formaţiei de dansuri populare germane „Enzian“ („Genţiana”) din Reşiţa şi a formaţiei
de dansuri populare germane din Oraviţa.

BOCŞA

Sărbătoarea de Toamnă a Forumului German de Tineret din Bocşa, ediţia a
VIII-a

• Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire“ / ora 15,00:
SFÂNTA LITURGHIE.
• Parcul din faţa Casei de Cultură / ora 16,00:
PARADA PORTULUI POPULAR GERMAN cu prilejul Sărbătorii de Toamnă a
Forumului German de Tineret, ediţia a VIII-a.
• Casa de Cultură / ora 16,30:
PROGRAM CULTURAL cu prilejul Sărbătorii de Toamnă a Forumului German de
Tineret, ediţia a VIII-a, cu participarea formaţiilor de dansuri populare germane din
Steierdorf – Anina, Reșița, Tirol şi Bocşa.

OŢELU ROŞU

• Sediul Forumului German / ora 16,30:
PROGRAM CULTURAL cu formaţia muzicală „Banater Bergland“ din Reşiţa.
• Sediul Forumului German / ora 17,00:
PROIECŢIE DE FILM cu Norbert Francisc Taugner, Nicolae şi Lucian Negruţiu, toţi
din Oţelu Roşu.

Organizator principal:

Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa

în colaborare cu:

Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Bucureşti
Departamentul pentru Relaţii Interetnice al Secretariatului General al Guvernului României,
Bucureşti

Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Reşiţa

Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici”, Reşiţa
Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional a judeţului Caraş-Severin, Reşiţa

Primăria și Consiliul Local al comunei Dognecea

Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”, Oraviţa

Librăria „Semn de Carte“, Reșița

Liceul „Diaconovici – Tietz”, Reşiţa
Liceul „C.D. Loga”, Caransebeș
Colegiul Economic al Banatului Montan, Reșița
Colegiul Tehnic, Reşiţa
Pe această cale aducem mulţumirile noastre colaboratorilor, sponsorilor, consiliilor

locale şi primăriilor, precum şi forumurilor germane locale din localităţile în care se desfăşoară

manifestări cu prilejul acestei ediţii a „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan”.

Comentarii

comentarii