EXCLUSIV Aripi frânte în țărână – pilotul din Caransebeș a fost înmormântat VIDEO

DSC03706Pilotul elicopterului prăbuşit luni-seară în apele lacului Tăureni, din judeţul Mureş, Nicolae Iacobescu, în vârstă de 49 de ani, a fost înmormântat astăzi la Caransebeș, orașul în care a locuit.
Nicolae – Nae Iacobescu cum îi spuneau prietenii, a fost pilot militar la Regimentul de Elicoptere din Caransebeş, între anii 1985-2001, după care a fost transferat la Escadrila de Elicoptere din Timişoara.
El pilota un elicopter cu alte cinci persoane la bord și s-a prăbuşit în judeţul Mureş, în lacul Tăureni. Dintre cei șase, doar o femeie a supravieţuit. Omul de afaceri Sorin Ţerbea, patru cetăţeni germani şi pilotul au murit.
La trecerea în rezervă, în anul 2005, a fost angajat ca pilot de omul de afaceri Sorin Ţerbea. Iacobescu avea la activ aproximativ 1.000 de ore de zbor pe elicoptere „Alouette” şi „Puma”.
Piloți de elicoptere și foștii colegi de regiment ai lui Nae Iacobescu, au venit din toată țara ca să-i fie alături pe ultimul drum pe pământ. Toți regretă cele întâmplate și au numai cuvinte de laudă despre cel ce le-a fost camarad de arme.
VIDEO
Nicolae Iacobescu a murit la o zi după data în care ar fi trebuit să aniverseze 17 ani de căsătorie în familie. El ar fi trebuit să fie liber, să petreacă cu oție și prietenii, dar fiindcă colegul său avea unele probleme, l-a înlocuit pe acesta la manșa elicopterului cu care a căzut.

Comentarii

comentarii