EXCLUSIV VIDEO Iarna a ajuns şi în Banat unde a venit prima zăpadă

Iarna s-a arătat mult mai leneşă să ajungă în acest an în Banatul Montan. Dacă anul trecut, primii fulgi de nea au căzut în 19 octombrie, anul acesta iarna a venit în Banat cu o întârziere de peste o lună.   

Răcirea vremii a adus şi primii fulgi de zăpadă în Banat. Aici, circulă o vorbă care spune că ,,dacă ninge în Banat, atunci prima zăpadă cade întotdeauna pe Muntele Semenic”. Sau că ,,ultima zăpada este totdeauna pe Semenic”.

Este cunoscut faptul că pe Muntele Semenic, perla Banatului, zăpada este prezentă din octombrie şi până la începutul lunii mai.   

Prima zăpadă serioasă a căzut astăzi pe Semenic şi oamenii speră să nu fie ceva trecător. Pe Muntele Semenic  a început să plouă iar după prânz, stropii de apă s-au transformat în fulgi de nea. În câteva ore, stratul de omăt s-a aşezat încet, dar sigur iar decorul a devenit unul hibernal, de vis. Zăpada a acoperit iarba deja arsă de brumă iar brazii şi-au luat haina de iarnă.

Dacă este zăpadă, musai trebuie să fie şi bucurie. Fiindcă este sfârșit de săptămână, am găsit și turiştii, dar aceștia sunt aşteptaţi să ajungă abia sâmbăta viitoare  prin zonă. Dar, asta nu-i împiedică pe cei sosiți astăzi la o plimbare să nu încerce prima zăpadă. Aşa că, unii se plimbă, iar alţii, se hârjonesc şi au trecut la prima bătaie cu bulgări de zăpadă.

Odată cu venirea zăpezii, cel mai îndrăgit obiect de mobilier din cabană devin soba cu lemne și oala cu vin. Nu a fost uitată nici oala cu vin fiert iar stiva de lemne este pregătită. Sania îşi aşteaptă şi ea timpul când va intra în funcţiune.

Comentarii

comentarii