EXCLUSIV VIDEO SI FOTOGALERIE Cadou de Sfântul Ilie- Haldina de gunoi a Reşiţei poluează iarăşi oraşul

De ieri, exact de sărbătoarea Sfântului Ilie, vârful Dealului Ciorii din marginea Reşiţei, fumegă aidoma unui con de vulcan. Ceea ce se vede nu este altceva decât haldina de gunoi, un adevărat deal- pe panta căruia se aruncă de peste 40 de ani resturile menajere şi nu numai ale reşiţenilor. Cu toate că oficial aceasta este închisă, în continuare gunoiul este aruncat tot aici. În faţa autorităţilor judeţene care s-au angajat că vor rezolva această problemă prin construcţia şi amenajarea unui deponeu ecologic aşa cum este cel de la Ghizela din judeţul Timiş, nu contează nici faptul că încălcarea acestei decizii şi repornirea depozitării gunoiului pe vechiul amplasament, contravine normelor europene şi se poate solda cu amenzi imense.
După ce a fost închisă aproape un an şi reşiţenii au scăpat de fum şi norii de toxine, de mai bine de jumătate de an, focul a fost reaprins pe haldină. Este adevărat, sporadic, nu ca înainte, dar în continuare acolo se aruncă gunoi și resturile sunt reaprinse intenționat pentru a scăpa de el.
Fumul gros, înecăcios şi cu mirosuri pestilenţiale a umplu aseară Lupacul iar mai, fumul a ajuns şi cartierul Govândar.
Primii care au intervenit au fot iarăşi pompierii militari în urmă cu câteva zile, dar fiindcă în prezent pe haldină a apărut o societate comercială care cică compactează gunoiul, aceștia au obligația să se descurce singuri. Cert este că aceștia au făcut mai multe transporturi pentru a aduce apă cu cisternele.
Surse ce doresc să îşi păstreze anonimatul spun că de fapt focul a fost pus intenţionat la haldină pentru a mai distruge din gunoiul depus în ultimele două luni.
Pentru a scălda oarecum situaţia şi a o rezolva cumva, s-a decis înfiinţarea unei societăţi comerciale ce va fi condusă de fostul viceprimar Tibetriu Pădureanu. Societatea ar avea ca obiect de activitate compactarea şi împachetarea gunoiului şi mai apoi expedierea baloţilor la un deponeu ecologic sau depozitarea până la realizarea unuia în judeţ. S-au făcut unele amenajări, s-au adus unele aparate şi maşinării şi de câteva zile s-a început compactarea. Culmea este că tot cam de atunci s-a reaprins și haldina. Ciudată coincidență.
În sprijinul ipotezei că gunoiul este aprins intenţionat stă faptul că acesta este aruncat pe panta haldinei la o diferenţă de nivel de cel puţin 60 de metri. Este la mintea cocoşului şi nici prost nu este cineva să creadă că odată aruncat pe panta dealului, gunoiul va fi din nou colectat şi adus sus pe vârf pentru a fi compactat. Ori în această situaţie, o variantă la îndemână este incendierea fără a conta faptul că fumul şi gazele sunt inhalate de reşiţeni. Unde mai pui la socoteală faptul că în momentul în care şi Combinatul Siderurgic dă drumul la praf şi gaze în atmosferă, reşiţenii au parte de un adevărat koktail mortal cu timpul.
Şi cu toate acestea, staţia de minitorizare a calităţii aerului de la nici 500 de metri de haldină din curtea Agenţiei de Protecţia Mediului, arată că la Reşiţa aerul este ca la Sinaia. Să nu mai pomenim de efectul de apă sfinţită al Gărzii de Mediu Caraş Severin, care deşi este prezentă, deşi are oameni plătiţi de la buget, nu îşi face simţită prezenţa mai deloc. Probabil că fumul de la haldină nu ajunge nici în zona Şcolii de beton unde locuieşte comisarul Pitulan şi nici la Bocşa unde locuieşte directorul Cârpean.

Citeste si

Incendiile de vegetație de la Măru, Linderfeld și Herculane au fost stinse – Pompierii stau de pază VIDEO

Pompierii militari din cadrul ISU Semenic și forțele de intervenție formate din silvicultori și voluntari …