FOTOGALERIE SI VIDEO Exod al reșițenilor la Șură și pe malul lacurilor Trei Ape și Văliug

Lacurile din jurul Reșiței au fost luate cu asalt la acest sfârșit de săptămână. Este știut că la Trei Ape au fost prezenți în număr mare turiștii veniți la Festivalul de jaz de la Gărâna, la Văliug merg cei cu bani și fițe iar la Secu, cei ce nu au mașini sau doresc câteva ore de relaxare în aer liber fără prea mari pretenții.

Reșițenii simt că nu mai pot. Căldura și canicula din ultimele săptămâni i-au făcut să migreze masiv pe malul lacurilor din jurul orașului sau la poalele pădurii lângă ori ce firicel de apă.
Încă de dimineață, oamenii și-au luat familiile și bagajele și, care cu ce a putut, a plecat la munte.
Unii s-au oprit în ,,Poieniță” alții, au preferat Platoul Secu, dar toți au căutat cel mai râvnit loc: umbra pădurii și răcoarea lacului.
Dacă până mai luna trecută grătarele sfârâiau de mama focului, acum , din cauza căldurii, puțini mai sunt curajoșii care se mai încumetă să aprindă focul. Oamenii preferă un sandwich sau alte alimente la pungă în locul tradiționalului grătar.
În schimb, care cu mic- cu mare, au intrat în apă și s-au bălăcit până spre seară.
Primăria Reșița a intreprins vinerea trecută o amplă acțiune de curățire și ecologizare a locurilor de campare și a malului lacului Secu lăsând totul lună și bec. Acum, urmează ca după lăsarea serii, să vedem cât de civilizați sunt reșițenii și cum vor lăsa locurile care le-au oferit răcoare și odihnă și în care s-au simțit așa de bine.

Comentarii

comentarii