Fii observator de sărbători! Cum venea Moș Nicoale pe vremea lui ne”a Nicu
Nu ştiu, dar astăzi copiii în era consumerismului, când ciocolata de calitate e pe toate rafturile magazinelor, iar Moş Nicolae este oficial sărbătorit de către instituţii care dau cadouri celor mici şi săraci, parcă nu mai gustă bucuria de altădată din comunism, aşa cum făcea generaţia mea. În comunism, Moş Nicolae şi Moş Crăciun erau prigoniţi. Exista oficial numai Moş Gerilă după model sovietic, cu haină roşie de aparatcik, care venea numai în seara de Revelion, că aşa dorea partidul comunist. Oficial nu exista Moş Nicolae, dar românii, familiile de creştini, sărbătoreau în case şi în taină venirea lui Moş Nicolae cu daruri. Atunci, în copilăria mea săracă dintr-un cartier muncitoresc clujean, când Ceauşescu plătea datoriile către FMI şi Banca Mondială, de mult nu se mai găsea pe rafturi ciocolata, nici măcar celebra tabletă cu rom şi cu tricolorul pe ambalaj. Kandia dispăruse din anii 70, iar pe sub mână sau la bijniţarii ţigani se mai găsea ciocolată chinezească dulce cu lapte, de se topea în gură. Pe ambalaj era un peştişor. Oficial sindicatele comuniste dădeau angajaţilor cadouri pentru copii numai în data de 31 decembrie, în ajun de An Nou, când în plasa sărăcăcioasă mai se strecura o portocală şi o ciocolată Kandia. Portocală mâncam numai o dată pe an, când venea oficial Moş Gerilă. De Moş Nicolae nu putea fi vorba de aşa ceva, era o sărbătoare interzisă de comunişti.
Şi totuşi, noi copiii îl aşteptam pe Moş Nicolae cu daruri, nerăbdători şi emoţionaţi. El venea întodeauna să aducă cadourile puţine în ghetuţele frumos lustruite cu o seară înainte pe balcoanele îngheţate ale blocurilor comuniste. Atunci, în pline restricţii alimentare şi economice, sărăcia era uriaşă, dar ca şi copii ne bucuram enorm de mult pentru orice cadou care venea de la Moş, chiar dacă era foarte modest. Ţin minte că părinţii, care nu făceau parte din nomenclatura comunistă şi din securitatea criminală (ei aveau acces la magazine speciale), nu-şi permiteau să aducă copiilor decât o pereche de şosete, o bucată de ciocolată de zahăr cu glazură, un iepuraş de palstic cu bomboane, o gumă de mestecat Gumela şi în cel mai bun caz un Kogeac (bomboană pe băţ), o bilă de gumă iugoslavă, bomboane poloneze Lolek şi Bolek sau o ciocolată chinezească. De portocale nu putea fi vorba decât în ajun de An Nou. Vă daţi seama că aceste mici cadouri de Moş Nicolae le aşteptam cu înfrigurare şi emoţie cu o seară înainte când ne lustruiam ghetuţele de mai multe ori. Nu puteam dormi toată noaptea şi dimineaţa când răpiţi de oboseală eram treziţi de părinţi să mergem la şcoală fugeam pe balcon să vedem cizmuliţele îndesate cu modestul cadou din care nu lipsea clasica crenguţă vopsită cu bronz pentru că nu am fost cuminţi tot anul. Era aşa de mare bucuria şi emoţiile pentru aşa puţine lucruri că ne dădeau lacrimile şi abia aşteptam să mergem la şcoală să le spunem colegiilor ce am primit: de obicei cam aceleaşi lucruri din comerţul socialist. Era o bucurie a lucrurilor simple care pentru un copil de astăzi pare incredibilă.
Ionuţ Ţene